In Sala de Festivitati a Protopopiatului Urziceni a fost demarat marti, 28 iunie 2016, proiectul socio-educativ Clubul de vacanta care se va desfasura pe parcursul intregii vacante de vara, dupa cum ne-a precizat Pr. Gabriel Ghiaur, Secretarul Protopopiatului Urziceni.
Acest program educativ se afla la cea de-a VIII – a editie si este organizat de Protopopiatul Urziceni prin Biroul de Asistenta Sociala, si in colaborare cu Organizatia World Vision Romania. Proiectul este gandit astfel incat sa ofere o alternativa pentru familiile din comunitate care au copii. Cei mici sunt invitati sa-si petreaca o parte din timpul liber sub supravegherea atenta a voluntarilor misionari implicati.
De doua ori pe saptamana, respectiv martea si joia, intre orele 10:00 si 12:00, copiii din comunitate se intalnesc si realizeaza activitati instructiv – educative si recreative (meditatii la limba romana si matematica; desen; sah, table, remmy, monopoly, europolis etc.). Micutii vor fi indrumati de Toma Adriana Mariana – asistent social si coordonator al grupului de cateheza Muguri de Lumina al Protopopiatului alaturi de parintele misionar Ganga Nicolae si urmatoarele cadre didactice voluntare: doamna Nae Petra – invatatoare, doamna Ungureanu Ecaterina – psiholog si doamna Marcu Georgeta – profesor.
Persoanele care doresc sa-si inscrie copiii pot afla detalii la sediul Protopopiatului (strada Regele Ferdinand, nr. 89, Municipiul Urziceni) sau pot trimite solicitari urmatoarea adresa de e-mail: [email protected].
[gallery link="file" ids="136802,136804,136805"]
The post Clubul de vacanta – proiect socio-educativ implementat in Protopopiatul Urziceni appeared first on Basilica.ro - Agentia de presa a Patriarhiei Romane.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 951
Id: 60415
Data: Jun 29, 2016
Imagine:
In perioada 27-30 iunie 2016, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh .....
Data: Jun 29, 2016
In ajunul praznuirii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, Inaltpreasfintitul Parinte .....
Data: Jun 29, 2016
La 29 iunie 2016 Preasfintitul Parinte Corneliu aniverseaza instalarea ca Episcop al .....
Data: Jun 29, 2016
Acesti doi mari Apostoli nu-si au lauda de la .....
Data: Jun 29, 2016
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).