Concert de muzica sacra la Catedrala mitropolitana din Iasi, sustinut in prezenta a sase ierarhi

In prezenta Inalt Preasfintitului Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si a altor cinci ierarhi din tara si din strainatate, Catedrala mitropolitana din Iasi a gazduit sambata, 13 octombrie 2012, concertul 'Coruri ortodoxe romanesti si rusesti', interpretat de corul de barbati al Operei iesene, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Moldova.Catedrala mitropolitana din Iasi s-a dovedit neincapatoare sambata seara, pentru numerosii credinciosi veniti sa asiste la concertul de muzica sacra 'Coruri ortodoxe romanesti si rusesti', interpretat de Corul Operei Nationale Romane din Iasi, dirijor fiind Mirel Azamfirei. Evenimentul, care l-a avut ca prezentator pe pr. Mircea Stoleriu, s-a bucurat de prezenta Inalt Preasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, alaturi de inaltii prelati IPS Antonie, Arhiepiscop de Borispil si rector al Academiei Teologice din Kiev, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, PS Paisie, Episcop de Gorlice, vicar al Arhiepiscopiei de Przemysl, si PS Longhin (Jar) Episcop de Banceni, vicar al Mitropoliei Cernautilor. Concertul a debutat cu audierea imnului arhieresc, a troparului Ortodoxiei si a rugaciunii 'Tatal nostru', dupa care pr. Mircea Stoleriu a rostit un cuvant de introducere, in care a facut o scurta prezentare a muzicii corale bisericesti, subliniind si faptul ca 'in aceste zile, sufletele credinciosilor pelerini din Iasi traiesc intr-o atmosfera de mare inaltare duhovniceasca, intalnirea cu Sfanta Cuvioasa Parascheva si Sfantul Teofil indemnand la rugaciune. Insa atunci cand gandul si frumusetea cuvantului rugaciunii imbraca vesmantul cantului si armoniei, atunci se implineste 'cantarea placuta Domnului', asa cum spune Psalmistul, si simtim ca 'in biserica slavei Tale stand, in cer ni se pare a fi'.Prima parte a concertului a continut partituri scrise de compozitorii clasici romani Gheorghe Cucu, Sabin Dragoi, D.G. Kiriac, Gheorghe Dima, dar si piese ale muzicienilor contemporani Dragos Alexandrescu, Constantin Arvinte si Eugen-Dan Dragoi. In partea a doua, Corul Operei Nationale Romane din Iasi a incantat auditoriul cu lucrari din repertoriul coral bisericesc rusesc, semnate de A. Arhanghelski, P. Cesnokov, A. Taneev si M. Balakirev. La finalul seratei muzicale, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, i-a felicitat pe membrii corului de barbati ai Operei iesene pentru momentele inaltatoare traite de pelerinii care i-au audiat: 'Multumesc corului, in numele ierarhilor prezenti, pentru faptul ca au ajutat pelerinii, atat pe cei din interiorul catedralei, cat si pe miile care asteapta la rand, sa se inalte cu mintea si cu inima la cer, pret de cateva clipe. Referitor la piesele in limba rusa alese si cantate la initiativa coralei, cred ca Dumnezeu a randuit asa, anul acesta implinindu-se 370 de ani de la marele eveniment ce a avut loc in capitala Moldovei, anume Sinodul de la Iasi, in care Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Ortodoxa din Ucraina au avut un rol cu totul si cu totul special. Inchinam aceste imne de rugaciune rostite in limba romana si in limba slavona celor doi sfinti moldavi care au coordonat lucrarile sinodului din 1642: Sfantului Ierarh Petru Movila, mitropolitul Kievului, si Sfantului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei'.Evenimentul s-a incheiat cu decernarea unei diplome de vrednicie, din partea Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, doamnei Beatrice Rancea, directorul Operei Nationale din Iasi.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 626

Id: 25149

Data: Oct 15, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).