Biserica satului Moniom – localitate componenta a municipiului Reșița – a îmbracat haine de sarbatoare cu prilejul praznicului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil – ocrotitorii locașului de cult. Sarbatoarea bisericii și a satului Moniom s-a desfașurat anul acesta pe parcursul a trei zile – în perioada 7-9 noiembrie – când au avut loc o serie de manifestari cu caracter religios și cultural, intitulate „Credința și cultura la Moniom”, dupa cum aflam de la Darius Herea și Pavel Canea.Manifestarile au debutat joi, 7 noiembrie, la orele dupa-amiezii, odata cu slujba de pomenire oficiata în memoria celor trecuți la cele veșnice în cimitirul satului, în prezența a numeroși credincioși, mulți dintre ei veniți din alte localitați cu flori și coronițe, conform unei frumoase tradiții locale. La orele serii, credincioșii, în frunte cu preotul lor, s-au deplasat în biserica satului unde cu toții au participat la slujba vecerniei cu litie, urmata de Taina Sfintei Spovedanii.Vineri, 8 noiembrie, în ziua de praznuire a hramului bisericii, parintele Mihai Ciucur, alaturi de parintele Gelu Moldovan de la Oravița, a oficiat Sfânta Liturghie la care au participat un numar mare de credincioși, mulți dintre ei împartașindu-se cu Trupul și Sângele lui Hristos. Au participat, de asemenea, numeroși fii ai satului, veniți special pentru hramul bisericii și un numar mare de copii și tineri care au dat raspunsurile la Sfânta Liturghie, coordonați de prof. Georgiana Ciucur.În dupa amiaza aceleiași zile, biserica a devenit din nou neîncapatoare pentru numarul mare de credincioși veniți sa ia parte la Taina Sfântului Maslu oficiat în sobor de șase preoți veniți din Bocșa, Reșița și satele învecinate. În cuvântul rostit la final, parintele Ion Petrica – duhovnicul Manastirii Vasiova, a evidențiat importanța participarii la Sfântul Maslu a credincioșilor, dând exemple de credincioși care s-au tamaduit prin participarea cu inima curata la aceasta taina vindecatoare. Ziua de hram s-a încheiat cu o agapa frațeasca oferita de credincioșii satului, la care au participat preoți, fii ai satului și invitați din alte localitați.Ziua de sâmbata, 9 noiembrie, a fost dedicata manifestarilor de ordin cultural artistic gazduite de caminul cultural din localitate. În deschiderea programului, parintele Mihai Ciucur a evidențiat necesitatea ca lucrarea duhovniceasca și sfințitoare a Bisericii sa se împleteasca în mod firesc cu formarea și educarea în plan cultural a credincioșilor. În prezența unui public numeros, printre care s-a numarat și maestrul prof. univ. dr. Sabin Pautza – dirijor și compozitor de talie internaționala – a fost vernisata expoziția de sculptura și pictura a doi artiști plastici banațeni de notorietate. Este vorba de sculptorul George Molin care a expus aproximativ 80 de sculpturi în lemn, începând cu statuete, continuând cu basoreliefuri, dar și sculpturi cu motive creștine, apropiate de arta iconografica. De asmenea, cei prezenți au putut admira un numar mare de lucrari de pictura aparținând artistului plastic Bogdan Piperiu – fiu al satului Moniom, care a expus, printre altele, lucrari care înfațișau satul de alta data. Nu în ultimul rând, au fost expuse icoane din semințe realizate de copii în taberele de creație ale Episcopiei Caransebeșului, dar și desene realizate de cei mai mici artiști – copiii din clasele primare din Moniom.În cea de-a doua parte a programului artistic au urcat pe scena copiii din Moniom care au interpretat o sceneta și au rostit poezii în aplauzele celor prezenți. A urmat un program de cântece populare și de muzica folk interpretate de elevi ai Liceului de arta „Sabin Pautza”, din Reșița, pentru ca, în final, sa urce pe scena membrii Centrului de Tineret Reșița Montana care au interpretat sceneta în grai banațean „Parinți și copii de ieri și de azi”.Plusul de valoare pe care l-au adus manifestarile religioase și cu caracter artistic ocazionate de hramul bisericii din acest an îl constituie în primul rând prezența unui numar mare de credincioși și fii ai satului care s-au dovedit atașați de valorile spirituale și culturale ale comunitații lor. Din perspectiva duhovniceasca, faptul ca mulți credincioși s-au împartașit cu Sfintele Taine și ca au fost prezenți la sfintele slujbe un numar mare de tineri și copii este îmbucurator și datator de speranța pentru viitor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 642
Id: 35438
Data: Nov 11, 2013
Imagine:
În Duminica a XXV-a dupa Rusalii, Preasfintitul Lucian Episcopul Caransebesului a târnosit biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Ciclova .....
Data: Nov 11, 2013
La sediul Protopopiatului Jibou a avut loc, luni, 11 noiembrie 2013, ședința administrativa lunara a preoților din cadrul protopopiatului, dupa cum ne/a transmis Arhid. Adrian Onica. Dupa .....
Data: Nov 11, 2013
Mii de bucureșteni au participat astazi, 11 noiembrie 2013, la hramul Bisericii „Sfântul Mina” - Vergului din București.Sfânta Liturghie a fost oficiata de .....
Data: Nov 11, 2013
Cuvântul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Sinaxa stareților si starețelor din Arhiepiscopia Bucurestilor, cu tema „Manastirile .....
Data: Nov 11, 2013
Sâmbata, 9 noiembrie, biserica ortodoxa româneasca din Sânmihai si-a praznuit ocrotitorii, pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Cu acest prilej cu binecuvântarea .....
Data: Nov 11, 2013
În Duminica a douazeci si cincea dupa Rusalii, 10 noiembrie 2013, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei s-a aflat în vizita pastorala în parohia Mierlau, .....
Data: Nov 11, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).