Biserica ortodoxă din Moravița, județul Timiș, a fost demolată acum un secol de puterile care ocupau Banatul. Prin 1970 a fost achiziționată o clădire unde slujbele se desfășoară în condiții improprii. Tânărul paroh Pavel Jijița a reluat lucrul la zidirea casei parohiale și a noii bisericii, sperând ca Dumnezeu să-i trimită cele necesare, deoarece resursele comunității sunt sărace.
Părintele Pavel Jijița are 23 de ani și a fost numit la Parohia Moravița în noiembrie 2019. La fața locului a găsit o casă parohială nelocuită de aproximativ 30 de ani și zidurile pentru o nouă biserică abandonate în bătaia intemperiilor.
Prima liturghie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, a oficiat-o într-o capelă improvizată în altă clădire prin anii 1970. O vreme, a locuit la cineva din sat, dar, de când nu s-a mai putut, face naveta 140 de kilometri de la locuința sa din Timișoara până la parohie și înapoi.
„Scopul meu este să adun oamenii laolaltă, mai ales tinerii, și să închegăm o comunitate. Dar nu pot face aceasta dacă nu stau la Moravița, ca să fiu aproape de oameni”, spune părintele.
În comunism și în cei 30 de ani care au trecut de la Revoluție s-a erodat spiritul comunitar. „Oamenii au fost obișnuiți să nu aibă preot care să-i aducă la un loc”, spune parohul. În plus, locuitorii actuali sunt veniți din alte zone și aceasta îi face să se simtă mai puțin legați între ei.
„Totuși, încet-încet, mentalitatea și punctele de vedere se schimbă. Cu o mână de oameni am reușit să facem în două luni cât nu s-a făcut în 30 de ani”, spune Părintele Pavel Jijița.
„Pe restul trebuie să-i atragem treptat, pentru că, până acum, nu au fost căutați de nimeni, nu au fost ascultați de nimeni. Oamenii de aceasta au nevoie. Este mare lucru să asculți omul cu problemele lui.”
Parohul abia așteaptă ca, împreună cu doamna preoteasă, să înceapă activitățile cu copiii din parohie. „Este mare nevoie de educație pentru a reînchega o comunitate”, spune el.
Însă, pentru a-și împlini scopul de a sluji deplin comunitatea din Moravița, trebuie în primul rând să termine casa parohială. Doar astfel va putea supraveghea și lucrările la noua biserică.
La casă lucrează mai mult el împreună cu doi credincioși devotați care au timp și pricepere de dăruit pentru această lucrare. Este nevoie și de voluntari, și de bani pentru materiale.
S-au făcut colecte în parohie și în filia de la Dejan, dar comunitatea nu are putere financiară. De aceea, credincioșii încearcă o campanie pe Facebook pentru a răspândi vestea că au nevoie de sprijin: „Știm că este o perioada grea pentru noi toți, dar satul nostru are nevoie de un păstor”, a scris pe rețeaua de socializare Georgiana Croitoru, enoriașă a parohiei.
Pentru donații și informații:
Parohia Ortodoxă Română Moravița
RO59RZBR0000060021545650
PayPal: parohiamoravita
Facebook: Parohia Ortodoxă Moravița-Dejan
ACTUALIZARE: Ierarhilor care au sosit în seara de sâmbătă pentru ceremonie li s-a alăturat duminică și Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți.
.....Data: Jul 26, 2020
Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte, a participat duminică la ceremonia de întronizare a Părintelui Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților. În mesajul transmis cu acest prilej, el a subliniat importanța contribuției Bisericii la societatea românească „nu doar în plan .....
Data: Jul 26, 2020
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, noul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a promis dumincă, în cadrul ceremoniei de întronizare, că va continua consolidarea bisericilor de piatră și a Bisericii duhovnicești în eparhia în care a fost ales.
Ierarhul a menționat .....
Data: Jul 26, 2020
Preasfințitul Părinte Ignatie a fost cel care a citit, la ceremonia de înscăunare de duminică, Gramata de întronizare a .....
Data: Jul 26, 2020
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu ocazia întronizării Preasfinţitului Părinte Calinic ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, .....
Data: Jul 26, 2020
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a sfințit duminică Biserica .....
Data: Jul 26, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).