Sfințire la Parohia Scaune | Rolul bisericilor este sa aduca laolalta comunitatea in rugaciune, spune PS Varlaam

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a sfințit duminică Biserica Adormirea Maicii Domnului a Parohiei Scaune din Capitală, unde a vorbit despre importanța rugăciunii în comuniune. Evenimentul a fost prilejuit de încheierea lucrărilor de reabilitare și restaurare a locașului, realizate cu fonduri europene.

După târonsirea și sfințirea bisericii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sfânta Liturghie în pridvorul bisericii. În omilia sa, el a subliniat importanţa rugăciunii în comun și a locașurilor de cult: „Ne putem ruga acasă sau în orice alt loc, dar rugăciunea pe care Dumnezeu o ascultă cu plăcere şi cu bucurie este rugăciunea comunităţii întregi”.

Ierarhul l-a felicitat pe părintele paroh Jenică Danţiş și i-a conferit titlul de iconom-stavrofor. Au fost acordate distincții și altor persoane implicate în proiect.

Locașul, aflat într-o stare avansată de degradare, a fost reabilitat printr-o finanţare europeană nerambursabilă. A fost reparat acoperişul și s-a înlocuit şarpanta, iar biserica a fost învelită cu tablă de cupru. A fost montat un sistem de încălzire prin pardoseală şi s-a refăcut tencuiala exterioară. Pictura, catapeteasma şi mobilierul liturgic au fost și ele restaurate.

Biserica „Scaune”, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, datează din 1705, când a fost inaugurată în mahalaua măcelarilor bucureşteni. Denumirea ei trimitea la butucii folosiţi de aceştia pentru tăierea cărnii.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).