Diplome si distinctii oferite de Patriarh pentru cei care s-au implicat in restaurarea Bisericii Bumbacari

Persoanele care s-au implicat în procesul de restaurare şi consolidare a bisericii parohiei Bumbăcari din Capitală au primit duminică, în ziua sfinţirii lăcaşului de cult, diplome şi distincţii.

Acestea le-au fost oferite, în numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de PS Varlaam Ploieşteanul.

Părintele paroh Ioan Săsăreanu a primit Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici. Diploma Omagială 2021 cu medalie au primit părintele coslujitor Aurel Cosma, precum şi mai multe persoane care s-au distins prin contribuţia lor: prof. univ. dr. Cristina Pârvu, Livia Pucheanu, Valentina Florescu, Mihaela Tobă, Mihaela Biolan, Doina Luca, Vitalie Bria şi Ioan-Florin Şarlău, cântăreţ al Parohiei Bumbăcari.

Părintele coslujitor Ionuţ Chiriac a primit Diploma Omagială a anului 2021. Consiliul parohial a primit Distincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, iar Comitetul parohial a primit Distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.

Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate, în Biserica „Naşterea Maicii Domnului” şi „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” de Episcopul vicar patriarhal, potrivit Z

La predică, ierarhul a vorbit despre strânsa legătură din Evanghelia Duminicii a 4-a după Paşti şi sfinţirea bisericii Parohiei Bumbăcari, potrivit Ziarul Lumina.

„Biserica creştină este noua Vitezda, noua scăldătoare, în care noi ne vindecăm de suferinţele sufleteşti şi trupeşti. Prin puterea Duhului Sfânt, Care sfinţeşte toate, această biserică a devenit laborator al mântuirii noastre şi loc al izbăvirii, izvor de vindecări sufleteşti şi trupeşti”.

„De aceea, multe biserici, mai ales cele vechi, după arhitectura romană, aveau chiar cinci nave, imitând astfel cele cinci pridvoare ale scăldătorii făcătoare de minuni de la Vitezda, din Ierusalim”.

„Atunci când suntem în suferinţă, trebuie să avem şi noi răbdarea, credinţa şi tenacitatea slăbănogului din Evanghelie şi să aşteptăm. Dacă nu avem om să ne ajute, Dumnezeu Însuşi vine şi ne oferă ajutorul, binecuvântarea, mântuirea şi tămăduirea Sa”.

„Pilda slăbănogului, de astăzi, ne învaţă să fugim de egoismul celor care l-au înconjurat timp de 38 de ani şi să evităm invidia cărturarilor şi fariseilor, punându-ne credinţa şi încrederea în Dumnezeu, Care a lăsat Bisericii izvor nesecat de vindecări”, a subliniat Preasfinţia Sa.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).