S-au împlinit doi ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Nicolae Bordașiu, mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste.
Părintele Nicolae Bordaşiu s-a născut în satul Sabolciu din judeţul Bihor. A urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti. A făcut parte din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.
Părintele Nicolae Bordaşiu a stat ascuns șapte ani prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare.
Descoperit şi arestat în 1955, a urmat ani grei de închisoare în Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic în perioada 1955-1964.
După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru prima oara in România gama globulina din sânge retro-placentar.
A fost hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în 30 noiembrie 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, având ca îndrumător pe Parintele Profesor Dumitru Stăniloae.
În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle”.
Părintele Nicolae Bordașiu a fost decorat în 2017 cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală.
A trecut la cele veșnice în 9 noiembrie 2018.
Foto credit: arhiva Basilica.ro
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 263
Id: 71824
Data: Nov 9, 2020
Imagine:
Arhimandritul Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă din București, a declarat în ajunul sărbătorii Sf. Nectarie de la Eghina că acesta a .....
Data: Nov 9, 2020
Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat duminică Sfânta Liturghie împreună cu Părintele Episcop Gurie la Catedrala din Orăștie, cu prilejul hramului .....
Data: Nov 9, 2020
Yelena Popovic, scenarista și regizoarea filmului „Man of God”, despre viața Sf. Nectarie, a oferit un interviu exclusiv Agenției de știri Basilica, în care a vorbit despre valoarea Ortodoxiei și prezența lui Dumnezeu în viața ei și a celor care au .....
Data: Nov 9, 2020
Crucile care vor fi aşezate pe turlele noii biserici din Sîngeorz-Băi au fost sfinţite duminică de Preasfinţitul .....
Data: Nov 9, 2020
„Moartea și boala sunt doar urmări ale păcatului și doar întâlnirea cu Dumnezeu aduce vindecare și viață”, a transmis Arhiepiscopul Ioachim al Romanului şi Bacăului cu ocazia Duminicii a 24-a după Rusalii.
.....Data: Nov 9, 2020
Timp de trei zile, sute de bucureșteni, și nu numai, au mers în pelerinaj la Mănăstirea Radu-Vodă pentru a cinsti moaștele Sfântului Nectarie, dar și pe cele ale Sfântului Efrem cel Nou. Punctul central al sărbătorii a fost liturghia de hram oficiată luni, 09 noiembrie, de PS .....
Data: Nov 9, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).