Preoți din Vicariatul Ortodox Ucrainean al Patriarhiei Romane au participat vineri la manifestarea organizată la punctul de trecere al frontierei Sighetu Marmației – Solotvino, in contextul implinirii a doi ani de război in Ucraina.
Evenimentul, la care au luat parte Prefectul Județului Maramureș, Primarul Municipiului Sighetu Marmației precum și alte oficialități locale și județene, a debutat cu o rugăciune pentru pace, urmată de un moment de reculegere pentru victimele războiului.
Slujba a fost oficiată, in romană și ucraineană, de către pr. Marius N. Lauruc, consilier la Vicariatul Ucrainean, și pr. Marius Vladimir Clem de la Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți.
După luările de cuvant ale oficialităților, a fost prezentată o expoziție cu desene realizate de către elevi romani, ucraineni și italieni, avand ca temă pacea.
Manifestarea a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Sighetu Marmației, Muzeul Maramureșan, Asociația Colors for peace și Servicile de ajutor Maltez in Romania.
In anul 2022, la debutul războiului, CSEI Sighetu Marmației a sprijinit cursurile de limba romană și limba engleză oferite refugiaților ucraineni la sediul Parohiei Ortodoxe Ucrainene Sighetu Marmației, in colaborare cu Asociația pentru Educație și Cultură Lesia Ucrainka.
Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți și Dl. Adalbert Roman, Viceprimarul comunei, au sprijinit activ și substanțial ajutorul umanitar oferit de către Vicariat Ucrainei și refugiaților ucraineni, ajutor care, pană in prezent, se ridică la valoarea de aproximativ 360.000 euro.
Citește și Factbox: Vicariatul Ortodox Ucrainean al Patriarhiei Romane
Foto credit: Vicariatul Ortodox Ucrainean
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 194
Id: 80391
Data: Feb 25, 2024
Imagine:
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor le-a spus duminică celor prezenți la Catedrala Patriarhală că a inceput Triodul și că, văzand ..... Data: Feb 26, 2024 |
In duminica a 33-a după Rusalii, 25 februarie 2024, membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin ..... Data: Feb 26, 2024 |
..... Data: Feb 26, 2024 |
Duminică, la inițiativa Părintelui Vicar Nicolae Lauruc, in bisericile din Vicariatul Ortodox Ucrainean a fost oficiată ..... Data: Feb 26, 2024 |
Patriarhul Romaniei a transmis un mesaj de condoleanțe in urma trecerii la cele veșnice a criticului literar Alex Ștefănescu, duminică, 25 ..... Data: Feb 26, 2024 |
„Am exersat munca in echipă, iubirea de sine și increderea. Am descoperit că cel mai mare lider a fost Hristos, slujindu-l chiar și pe cel care L-a ..... Data: Feb 26, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).