Doisprezece ierarhi au slujit la hramul Catedralei Episcopale din Caransebes

Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” își sărbătorește hramul principal în a doua duminică după Paşti, Duminica Tomii.

Doisprezece ierarhi au slujit la hramul din acest an. După ce au mers în procesiune de la Centrul Eparhial până la Catedrala Episcopală Caransebeş, ierarhii au oficiat Sfânta Liturghie, în prezenţa sutelor de credincioşi.

Predica a fost rostită de PS Benedict Bistriţeanul care a subliniat că majoritatea credincioşilor se identifică cu Apostolul Toma.

„Toma înseamnă celălalt eu, adică este vorba despre mine. Prin ceea ce trăiesc sunt aidoma Apostolului Toma. Eu sunt și necredincios, eu sunt și credincios. Sunt Toma pentru că el mă exprimă pe mine în această căutare sinceră a lui Dumnezeu. Toma ne arată ce este omul, este ceea ce se exprimă între Cred, Doamne, și nu prea. Eu sunt Toma pentru că îmi doresc eu să Îl văd pe Hristos”.

„Nu ne mulțumim în general doar cu ceea ce ne spun alții. Dictonul crede și nu cerceta nu este acceptat în Biserica noastră, ci îndemnul Mântuitorului este Vino și vezi. Toma este semnul acestei dorințe a omului de a avea el experiența sa personală cu Domnul”, a afirmat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Mitropolitul Ioan a explicat la final că „de moarte nu trebuie să ne mai fie frică, însă ar trebui să ne fie frică de înviere, pentru că atunci vom da socoteală de tot ce am făcut în această viață”.

După Sfânta Liturghie în fața Catedralei a avut loc și un moment artistic de promovare a folclorului tradițional bănățean.

Odată cu sărbătorirea hramului a debutat și ediția a 15-a a Zilelor Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului, dedicată Anului omagial al rugăciunii.

Prima dorinţă de a ridica la Caransebeş o catedrală episcopală a aparţinut patriarhului Miron Cristea. Piatra de temelie a fost pusă după mulți ani la data de 27 octombrie 1996. În 12 septembrie 2010, noua catedrală a Caransebeşului a fost sfinţită. Părintele Patriarh Daniel i-a dat și al doilea hram, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).