Mii de pahare de ceai cald au fost imparțite astazi, 5 februarie 2012, dupa slujba Sfintei Liturghii, credincioșilor prezenți in bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului. In pridvorul bisericilor, credincioșii au avut supriza și bucuria deopotriva de a gusta un pahar cu ceai cald, pentru a putea face fața gerului in drumul spre casele lor, informeaza site-ul epr.ro. La biserica avem posibilitatea de a ne intalni cu cei mai mulți dintre credincioșii noștri, care in marea lor majoritate se confrunta cu greutațile vieții, iar actualmente și cu frigul iernii. Pentru a veni in sprijinul lor, dincolo de a ne intilni in cadrul liturgic, in care ne incalzim sufletele cu puterea rugaciunii, in eparhia Romanului și Bacaului s-a dat aceasta dispoziție ca, așa cum cum este și indemnul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, in semnul dragostei, al bunavoinței, sa-i intimpinam pe credincioși cu un pahar de apa in numele lui Hristos. Fiind in fapt de iarna, acest pahar de apa s-a transformat intr-un pahar de ceai cald, ce a fost oferit tuturor la ieșirea din biserica, dupa Sfinta Liturghie, intituland generic aceasta zi ca fiind Duminica Ceaiului cald. Este un mic semn ca Biserica nu poate fi niciodata insensibila la nevoile spirituale și materiale ale fiilor sai, și cum in aceasta perioada bantuie criza materiala, Biserica sufera alaturi de credincioși, caci Hristos așa ne-a invațat, sa suferim cu cel ce sufera, sa ne bucuram cu cel ce se bucura , a explicat Preasfintitul Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 594
Id: 19781
Data: Feb 5, 2012
Imagine:
In toate lacasurile de cult din Patriarhia Romana s-a citit pe 5 februarie 2012, in Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii, Pericopa Evanghelica de la Sfantul Evanghelist Luca, capitolul 18, versetele de la 10 la 14 care prezinta Pilda Vameșului și a Fariseului.In cuvantul de invatatura rostit in .....
Data: Feb 5, 2012
Duminica Vamesului si a fariseului, denumita astfel dupa Evanghelia randuita a se citi la Sfanta Liturghie, deschide timpul liturgic al Triodului, un timp al efortului ascetic sustinut, o scoala anuala a pocaintei in care nadajduim sa invatam smerenia si sa ne adancim credinta. Toate acestea .....
Data: Feb 5, 2012
Mesajul de condoleante al Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la slujba de inmormantare a Parintelui Arhimandrit Teofil Lefter, fost staret al Manastirii Pangarati din Judetul Neamt (1996 - 2012), Duminica, 05 februarie 2012:Am aflat cu multa durere ca .....
Data: Feb 5, 2012
La Mănăstirea Pângăraţi din judeţul Neamţ a avut loc ieri slujba înmormântării pentru vrednicul de pomenire arhimandrit Teofil Lefter, stareţul acestei aşezări monahale. Părintele Teofil a plecat la Domnul în ziua praznicului .....
Data: Feb 5, 2012
Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire a pictorului Ştefan Luchian şi a cadrelor didactice care au trecut la Domnul, săvârşită de un sobor de preoţi, foşti elevi ai şcolii. „Recunoaşterea oficială a valorii Şcolii «Ştefan Luchian» din .....
Data: Feb 5, 2012
Mii de pahare de ceai cald au fost împărţite ieri, după slujba Sfintei Liturghii, credincioşilor prezenţi în bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În pridvorul bisericilor, credincioşii au avut surpriza şi bucuria deopotrivă de .....
Data: Feb 5, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur - Corul Gavriil Muzicescu al Filarmonicii Iasi
Saptamana Luminata - A doua Inviere sau Invierea mica
Slujba Canonului cel Mare si Sfanta Liturghie a Darurilor oficiate de PS Iustin Sigheteanul
Paraclisul Maicii Domnului - Manastirea Radu Voda Bucuresti - 21 iulie 2013
Slujba Privegherii in cinstea Sfintei Cruci si a Sfintilor Imparati Constantin si mama sa Elena - Patriarhie
Canonul mare al Sfantului Andrei Criteanul - fragment (Trinitas TV 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).