Dumnezeu e rabdator cu noi cum nu vom fi niciodata cu El, spune Parintele Necula

Părintele Necula spune că Dumnezeu are mare răbdare cu noi şi îndeamnă să ne raportăm la El aşa cum este de fapt.

Întrebat de jurnaliştii de la Adevărul, în cadrul unui interviu, ce le-ar spune celor care L-au pierdut sau sunt supăraţi pe Dumnezeu, renumitul cleric sibian recomandă ca aceia să fie bucuroşi că au înţeles că Dumnezeu există.

„Nu poţi părăsi ori să te superi pe ceva ce nu există. Şi să fie convinşi că Dumnezeu nu e supărat că-L pierdem ori dispreţuim. E răbdător cu noi cum noi nu vom fi niciodată cu El”.

Cum ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu fără să ne fie frică de El este o altă întrebare la care părintele răspunde în mod obiectiv.

„Pe Dumnezeu nu-L iubeşti fără să ştii că El o face dintâi. Şi aici, în incredibilul Său act de iubire, e picătura de înfricoşare care te derutează. Cum se teme iubita de prea mare iubire ce-i dăruieşte cel iubit – cum ar spune Sfântul Grigorie de Nyssa. Ştii de ce lumea modernă, superficială, este axată pe a scoate frica în ochii noştri din tot ce înseamnă Biserica? Pentru că habar nu are că a iubi înseamnă a te lăsa iubit. Ascunde iubirea în teorii de tot râsul raţiunii şi, apoi, zăngăne drăgălăşenii pe temă. Şi fac vinovată Biserica de imposibilitatea lor de a iubi”.

„Mie nu-mi este frică de Dumnezeu. I-am descoperit marea iubire ce ne-o poartă. Sunt entuziasmat de Dumnezeul Slavei! Nu cer niciodată să mă înţeleagă nimeni. Şi atunci când sunt stingher, în bucuria asta e tot cea mai mare bucurie de pe lume”.

Jurnaliştii au adus în discuţie şi partea de umor, pe care Părintele Necula o integrează deseori în conferinţele sale. Aveţi foarte mult umor în prelegeri. Chiar, Dumnezeu are umor?, l-au întrebat ei.

„Dumnezeu este inteligent, aşa că nu poate să nu aibă umor. Dar nu toată lumea îl gustă. La mine, umorul reiese mai mult din răspunsul dat tinerilor în săli. Oamenii au nevoie să primească învăţătura de credinţă prin zâmbet. Tot ce se predă cu aroganţă şi pumn în masă ţine de ideologie, nu de învăţătura Bisericii”, a răspuns Părintele Constantin Necula.

Materialul integral, aici.

Foto credit: tribuna.ro


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 343

Id: 73472

Data: May 3, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).