Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a publicat două volume de predici semnate de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Intitulată „Cuvintele Domnului – Comoara ascunsă în țarină”, seria de volume conține predicile rostite de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor la duminicile de peste an și diferite sărbători.
„Aceste pagini constituie un smerit dar oferit Stăpânului a toate, precum și celor care au strecurat în inima mea cuvinte folositoare. Sunt mulți la număr, așezați într-un veșnic pomelnic al inimii”, notează Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul pe coperta lucrării.
Primul volum este dedicat predicilor la duminicile de peste an, iar cel de al doilea este dedicat predicilor la praznicele împărătești și sfinți.
Cuprinsul lucrărilor urmărește perioadele anului bisericesc, primul volum fiind structurat în predici la duminici ale Penticostarului, Octoihului și Triodului.
Totodată, volumul 2 conține predici la praznicele împărătești, la praznicele Maicii Domnului, panegerice la sfinți și cuvântări la slujbe din Perioada Triodului.
Lucrarea va putea fi achiziționată prin intermediul site-ului Editurii Cuvântul Vieții – www.edituracuvantulvietii.ro.
Preasfințitul Părinte Siluan a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Parohia românească din Apateu, Ungaria.
Din soborul de preoți slujitori au făcut parte Pr. paroh Sorin Dumitru Mureșanu și Arhidiaconul Emanuel Văduva de la Catedrala Episcopală din Giula.
În .....
Data: May 31, 2022
Copiii de la Parohia românească Schwabach – Roth au vizitat, în perioada 25-29 mai, zonele istorice din Maramureș și Țara .....
Data: May 31, 2022
Orice școală este importantă, dar cu atât mai mult cea care ne învață despre Dumnezeu, a spus luni Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. „Absolvenții unor astfel de școli devin la rândul lor misionari”, a explicat ierarhul, delegat de Părintele Patriarh Daniel pentru a sfinți .....
Data: May 31, 2022
Preasfințitul Părinte Ambrozie a resfințit duminică Biserica „Buna Vestire” din municipiul Giurgiu, supranumită biserica „tinerilor”. Cu această ocazie, lăcașul .....
Data: May 31, 2022
„Există și o altfel de vedere decât a ochilor – noi credem că aceasta este cea mai importantă”, a afirmat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul în Duminica vindecării orbului din naștere. „Dacă orbul a avut această neputință a ochilor, el avea o foarte bună vedere a ochilor .....
Data: May 31, 2022
Icoana Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu va fi dusă miercuri la biserica Parohiei Bariera Rahovei din Protoieria Sector 5 Capitală.
În ziua de 1 iunie, la ora 15:00, va fi primită delegaţia care aduce icoana, după care va fi organizată o procesiune .....
Data: May 31, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).