Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a publicat un volum de cantări din slujbele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, cu ocazia implinirii a 250 de ani de la aducerea cinstitelor sale moaștelor in Capitală. �
Ediția a fost ingrijită de arhimandritul Clement Haralam, impreună cu Cezar Florin Cocuz, și conține un număr de 240 de pagini.
Volumul cuprinde cantări pentru slujba de sărbătoarea Sfantului Dimitrie cel Nou (27 octombrie) și pentru slujba aducerii cinstitelor sale moaște in Capitală (13 iulie).
Totodată, Paraclisul Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou este inclus in două forme, in stil grecesc, alcătuit de psalții Catedralei Patriarhale, coordonați de pr. Cristian Todireanu și, in stil romanesc, compus de cunoscutul psalt arhiereul Evghenie Humulescu. Paraclisele au același text liturgic, insă prezintă anumite diferențe de exprimare.
„Toate cantările din acest volum au fost corectate și indreptate, pentru a putea fi cantate pe ințelesul auditoriului rugător”, a transmis arhimandritul Clement Haralam.
Unele slujbe au fost imbogățite cu stihiri și Slave compuse de: Anton Pann, Arhim. Ghelasie Basarabeanu, Dimitrie Suceveanu, Iacob Protopsaltul, Petru Filantidis, Pr. Theodor V. Stupcanu, Monahia Magdalena Nicolescu, Chiril Popescu și Pr. Cristian Todireanu.
Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărților Bisericești,�cartibisericesti.ro, de pe colportaj.ro și prin comandă la�[email protected],�[email protected]�sau la numărul de telefon 021.335.21.29.
Foto credit: Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 128
Id: 80717
Data: Apr 5, 2024
Imagine:
Specialiști invitați de o parohie bucureșteană le vor vorbi tinerilor despre dependența de substanțe
Parohia „Inălțarea Domnului” din cartierul bucureștean Drumul Taberei organizează duminică, 7 aprilie, după Liturghie, un eveniment de ..... Data: Apr 5, 2024 |
Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni (DRP) invită romanii din afara granițelor la București, pentru o serie de manifestări dedicate lor și ..... Data: Apr 5, 2024 |
Revista Pentru Viață, editată de Studenți pentru viață și Romania pentru viață, include, in ediția din acest an, un interviu ..... Data: Apr 6, 2024 |
Episcopul Antonie a vizitat miercuri patru colegii din Bălți unde a oferit bursă de studii cate unui elev cu posibilități financiare reduse, de la fiecare ..... Data: Apr 6, 2024 |
Corul de copii al Patriarhiei Romane „Symbol – Jean Lupu”, condus de Luminița Guțanu Stoian, organizează in perioada 24 martie – 21 mai ..... Data: Apr 6, 2024 |
Spectacolul „Stihuri și cantări. De la Jertfă la Lumina Invierii” va avea loc luni la Teatrul Național București, incepand cu ora 19:00, in Sala ..... Data: Apr 6, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).