Editurile Patriarhiei Romane au lansat vineri șase titluri la Targul de Carte Gaudeamus de la București. Duminică este programată incă o lansare.
Primul volum prezentat vineri a fost „30 de scriitori romani in exil (1945‑1989)” de Daniela Șontică, volum apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Romane. Autoarea este membră a Uniunii Scriitorilor din Romania și redactor la Ziarul Lumina.
Cartea evocă 30 de scriitori romani care au luat calea exilului in perioada comunistă, printre care Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Vintilă Horia, Virgil Ierunca și alții. De asemenea, autoarea discută fenomenul literar din diaspora cu istorici și critici literari romani.
„Avem o datorie a memoriei, să nu uităm și să completăm literatura romană cu ceea ce s‑a scris in altă parte”, a spus profesoara Mihaela Albu, prezentă la lansare.
In continuare, au fost lansate două volume apărute la aceeași editură: al doilea volum al Manualului de Teologie Dogmatică Ortodoxă coordonat de Părintele Profesor Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific, respectiv „Părintele Dumitru Stăniloae, teologul iubirii dumnezeiești”, care reunește 20 de articole și studii despre cel mai mare teolog roman al secolului XX.
„Părintele Stăniloae, in toată viața sa și in intreaga sa operă, exprimă și incredințează pe omul de astăzi că Dumnezeu este iubitor, vine in apropierea omului și avem această certitudine și credință că Fiul Său a venit acum 2.000 de ani, S‑a jertfit și ne‑a restaurat, ajutandu‑ne să ințelegem taina lui Dumnezeu, din care decurge și taina omului”, a spus Părintele Profesor Ștefan Buchiu.
Lansarea a fost moderată de Părintele Consilier Patriarhal Mihai Hau, directorul Editurilor Patriarhiei Romane (foto deschidere articol, dreapta).
Tot vineri au mai fost lansate cărțile:
- „Monahismul, darul atotcuprinzător al Duhului Sfant” de Arhim. Zaharia Zaharou (Ed. Basilica);
- „Spovedania lui Dostoievski. Mărturisirea ca eliberare in pagini literare și filocalice” de Mihai Salvan (Ed. Trinitas);
- „Cimitirul Șerban Vodă Bellu din capitală. Mormintele clericilor și ale altor personalități bisericești și naționale” de Damian Anfile, Nicoleta‑Liliana Dinu, Ionuț‑Daniel Barbu (Ed. Basilica).
Volumele au fost prezentate de Părintele Conferențiar Gheorghe Holbea.
Duminică, la standul Editurilor Patriarhiei Romane este programată lansarea lucrării „Drumul spre Marea Unire. Istorisiri ale Centenarului la Radio TRINITAS (2018‑2020)” de Dorin Stănescu (Ed. Trinitas).
Targul de Carte Gaudeamus este organizat de Radio Romania și a ajuns in acest an la a 29-a ediție.
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 215
Id: 77505
Data: Dec 11, 2022
Imagine:
Ștefan Hrușcă a susținut joi un concert de colinde la parohia ortodoxă romană din Antwerpen.
Cantautorul de origine maramureșeană a interpretat colindele Florile dalbe, Steaua, Trei păstori, Afară ninge .....
Data: Dec 11, 2022
Inaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a binecuvantat miercuri, 7 decembrie, Grădinița „Sfantul Nicolae” a Arhiepiscopiei Sibiului.
„Chiar dacă privim la tot procesul acesta de edificare al acestei grădinițe, .....
Data: Dec 12, 2022
Episcopul Daciei Felix s-a intalnit sambătă cu Gheorghe-Florin Carciu, secretar de stat la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni. Oficialul vizitează romanii din Serbia in perioada 9-12 decembrie.
La intalnire, care a avut loc la Satu Nou, in .....
Data: Dec 12, 2022
Părintele Ioan Moga, parohul Bisericii „Sf. Antonie cel Mare” din Viena, a transmis un mesaj sambătă, ziua in care Sara Nukina s-a mutat la Domnul.
„Ne-am bucurat, ca parohie și duhovnic, de prezența candidă a Sarei .....
Data: Dec 12, 2022
Inaltpreasfințitul Părinte Teofan a binecuvantat sambătă o nouă fabrică a companiei romanești de produse farmaceutice Antibiotice Iași.
La finalul slujbei, ierarhul a citit un mesaj din partea Părintelui Patriarh .....
Data: Dec 12, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).