Elevii de la Liceul Romanesc Nicolae Balcescu din Giula au inceput cursurile

Elevii Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula au început marţi cursurile.

Cu o zi mai înainte, în 31 august, a avut loc în unitatea de învăţământ deschiderea noului an şcolar.

Din cauza condiţiilor impuse de pandemie, anul acesta au luat parte doar elevii din clasele inaugurale, a I-a și a IX-a, câte două clase la fiecare categorie, părinți ai acestor elevi, cadre didactice și câteva oficialități.

Între participanţii la eveniment s-a numărat şi Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei.

Episcopul Siluan a oficiat o slujbă de Te Deum, chemând binecuvântarea și ajutorul Bunului Dumnezeu pentru toate cadrele didactice și elevii acestui Liceu.

Ierarhul i-a îndemnat pe elevi să își intensifice eforturile de învățare a Limbii Române, comoară de mare preț pentru orice român și instrument lingvistic apreciat de Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, dar și specialiști străini care pe baza unor criterii specifice au așezat Limba Română între primele 15-20 de limbi, dintre toate cele 6-7.000 de limbi vii, vorbite astăzi pe fața mapamond.

Momentul cel mai emoționat al manifestării a fost prezentarea, prin urcare pe scenă, a celor două clase I, cu un total de 39 de elevi și a celor două clase a IX-a, cu cei 45 de elevi în total, care au fost chemați nominal, fiecare în parte, de către diriginții lor.

În acest an, la Școala Generală și Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula învață un număr de 450 de elevi, sub îndrumarea a 52 de cadre didactice cu statut permanent.

Potrivit aprecierilor Ministerului Învățământului și Centrului Național pentru Sănătate Publică, în Ungaria, care este socotită o țară sigură din punct de vedere epidemiologic, Noul An Școlar a început în mod tradițional, de la data de 1 septembrie, cu participarea la școală a tuturor elevilor, dar cu respectarea unor măsuri de protecție, cuprinse într-un Protocol general trimis tuturor Școlilor de către Ministerul Ungar al Educației.

Pe baza lui, fiecare școală își poate întocmi un Protocol sau Plan de acțiune local, care să țină seama de condițiile specifice de la fața locului.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).