Biserica și biblioteca românească din Bergen, Norvegia, au fost sfințite duminică de Episcopii Maramureșului și Europei de Nord. Parohia Bergen este păstorită de Părintele Marius Andrei Pop, originar din Maramureș, iar biblioteca de 3.000 de volume a fost realizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.
Din delegația condusă de Părintele Episcop Iustin au mai făcut parte Arhidiaconul Teodosie Bud, consilier economic, Părintele Andrei Emil Pop, inspector bisericesc, și Arhidiaconul Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului.
După sfințirea bisericii și Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a conferit Părintelui Paroh Andrei Marius Pop Ordinul Omagial „Justinian Arhiepiscopul”. Pentru biblioteca inaugurată în cadrul parohiei, ierarhul a oferit Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”.
Părintele Episcop Macarie a conferit delegației maramureșene „Crucea Nordului”, cea mai înaltă distincție pentru clerici și mireni a Episcopiei Europei de Nord.
Parohia Ortodoxă Română din Bergen are hramurile Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș, Sf. Mc. Tatiana de la Craiova și Sf. Sunniva din Bergen. Așezământul pastoral-cultural include și un paraclis de iarnă, o sală de socializare și biblioteca „Mitropolit Bartolomeu Anania și Justinian Arhiepiscopul”.
Biblioteca a fost înființată, cu sprijinul dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, în cadrul proiectului eparhial „Cartea – lumină pentru comunitate”.
Brașovenii din zona Bartolomeu-Nord își construiesc biserică pe un teren care a aparținut primului episcop al Armatei Române, Iustinian Teculescu. Pe lângă lăcaşul de cult, parohia braşoveană planifică să construiască un ansamblu educaţional cu grădiniţă şi centru cultural, dar şi .....
Data: Oct 4, 2021
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut volumul „Colportajul în Biserica Ortodoxă Română: repere istorice, culturale şi administrative”.
Lucrarea este semnată de Protos. Joachim Bejenariu, consilier eparhial şi director la Serviciul Colportaj al .....
Data: Oct 4, 2021
„Să ne pocăim, să nu așteptăm trecem Dincolo nepocăiți, să ne întoarcem la Dumnezeu și să construim o societate bazată pe iubire și iertare”, a afirmat duminică Episcopul Andrei în Catedrala .....
Data: Oct 5, 2021
Se împlinesc 28 de ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae. Universitatea „Aristotel” din Tesalonic i-a acordat prima titlul de Doctor honoris causa (1976) la recomandarea stareților athoniți. Teologul Olivier Clément
Data: Oct 5, 2021
Ziua Internațională a Profesorului (5 Octombrie) a fost adoptată în amintirea datei în care a fost adoptată Recomandarea UNESCO / OIM cu privire la statutul profesorilor. Documentul recomandă ca profesorii să fie implicați în adoptarea deciziilor privind educația, prin .....
Data: Oct 5, 2021
Arhiepiscopia Bucureștilor și Serviciul de Probațiune Prahova au semnat luni un protocol de colaborare prin care persoanele care au comis infracțiuni vor fi sprijinite în procesul de reintegrare socială.
Colaborarea va oferi implicit mai multă siguranță în comunitate .....
Data: Oct 5, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).