Episcopul vicar Ieronim transmite un mesaj de incurajare: Sa fim puternici, sa nu ne infricosam, frica este paralizanta

La prima liturghie care a deschis sărbătoarea Sfântului Dimitrie din acest an, Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a transmis un mesaj de încurajare creştinilor pe care i-a îndemnat să nu se teamă de duhurile cele necurate, deoarece Hristos, Biruitorul răului, este alături de noi.

„Să fim puternici, să nu ne înfricoşăm, frica este paralizantă, frica face sufletul să se clatine, frica nu îţi dă putere să săvârşeşti binele, frica, spun oamenii de specialitate, aduce o rarefiere a imunităţii omului. Ce să mai vorbim atunci de cele ale sufletului? Nu trebuie să ne temem, deoarece ne aflăm în ziua învierii şi, cum s-a cântat la Utrenie, Hristos este Cel ce a călcat cu moartea pe moarte, Cel ce a dăruit biruinţă, El este împreună cu noi biruitori”, a spus ierarhul în cuvântul rostit duminică pe Dealul Patriarhiei.

Ierarhul a vorbit despre existenţa puterilor demonice în condiţiile în care pericopa duminicală prezintă vindecarea de Hristos a demonizatului din oraşul Gherasa.

Preasfinţia Sa a reamintit că „prezența răului în lume este o realitate, dar nu Dumnezeu este autorul răului”.

„Dacă vom cerceta descoperirea Dumnezeiască cuprinsă în Sfintele Scripturi vedem că toate cele făcute de Dumnezeu nu erau bune, ci erau bune foarte, deci nu încăpea fisură în creaţia Dumnezeiască, ci răul nu s-a datorat lui Dumnezeu, ci unora dintre fiinţele spiritule, în frunte cu Lucifer, care s-au întunecat din cădere proprie; gândindu-se că ei, fiinţe create, care trebuiau să fie slujitorii lui Dumnezeu, pot fi mai presus de Dumnezeu. Ori acest gând a fost şi pricina întunecării fiinţei lor şi a apariţiei acestui accident care este răul”.

Spre deosebire de îngerii răi, ispita primilor oameni nu a avut rădăcină interioară, a spus Părintele Episcop care a relatat episodul ispitirii edenice.

Venind cel rău, i-a spus omului: Ce bun şi frumos este mărul, mănâncă şi vei cunoaşte binele şi răul. Iată un gând viclean care nu îşi avea originea în om, care vena dintr-o ispită, pe când gândrile lui Lucifer şi a îngerilor ce l-au urmat au venit de la ei înşişi, de aceea nu se pot îndrepta.

Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul i-a încredinţat pe credincioşi că noi creştinii, „care ne-am botezat împreună cu Hristos, ne putem curăţa de orice păcat care se lipeşte de sufletul nostru în timpul vieţii pământeşti, prin taina iertării păcatelor prin care El însuişi a rânduit-o”. Şi a explicat că Biruinţa Lui asupra morţii devine şi biruinţa noastră dacă facem uz de voinţa noastră.

„Biruinţa Sa prin cruce este definitivă, biruinţa asupra morţii şi a diavolului este definitivă, asupra păcatului la fel, însă aceste victorii ale Dumnezeu-Omului Iisus Hristos nu ne sunt impuse nouă ca un dictat, ci ne cheamă la cooperare cu harul divin, ne cheamă să primim darurile în chip voluntar, conştient; şi să ni le dorim, nu ni le impune, de aceea noi convieţuim în lume cu această prezenţă malefică, pe care o vedem de multe ori în multe locuri şi în multe chipuri în lumea noastă”.

Ierarhul a adus aminte de armele luminii la care a făcut referire Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni.

Preasfinţia Sa a făcut referire şi la contextul în care ne aflăm şi a îndemnat la nădejde şi rugăciune către Dumnezeu.

Să ne ajute Dumnezeu să depăşim tot ceea ce este rău în lumea aceasta, tot ceea ce ne înconjoară, să biruim şi aceste duhuri ale răutăţii răspândite în văzduh care ne-au schimbat viaţa, şi care ne fac să suferim, dar suntem încredinţaţi că această suferinţă nu este pentru multă vreme.

Aşa cum cerem la ecteniile mare şi întreită, ne rugăm şi ne smerim înaintea lui Dumnezeu să treacă păcatele noastre cele multe, ale societăţii de astăzi şi să ridice de deasupra noastră această încercare. Să ne bucurăm din nou de libertate, de seninătate, de comuniune, să ne bucurăm din nou de tot ceea ce El, Creatorul, ne-a dăruit.

Vezi mai multe imagini în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro/Mircea Florescu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 224

Id: 71689

Data: Oct 25, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).