„Va trebui să dăm o atentie deosebită ocupării teologice a minților noastre, ca să luăm putere împotriva copleșirii gândurilor noastre cu rănile cotidianului”, spune parohul comunităţii ortodoxe române „Sfintele Parascheva şi Genoveva” din Paris referitor la perioada de carantină impusă în Franța din cauza pandemiei.
Părintele Răzvan Ionescu anunță pe Facebook că „Noi, cei din Franța, tocmai am intrat într-o perioadă de consemnare la domiciliu fortuită, din cauza urgenței sanitare. Presiunea asupra vieții noastre este evidentă. Copiii vor continua să meargă la școală, unii dintre adulți la serviciu, dar, desigur, totul este îngreuiat ca funcționare în familiile noastre”.
Recomandarea sa esențială pentru credincioși este: „să ne păstrăm cumpătul, cu rugăciune și căutare de soluții spre Domnul. Hristos are posibilități nebănuite pentru noi și Lui I ne încredințăm”.
„Duhul Domnului nu duce spre lamentare și înfricoșare, ci spre câștigarea lăuntrică a harului, cel prin care suntem în încredere și liniște sufletească, chiar și în pofida pericolelor și apăsărilor de tot felul”.
Pr. Răzvan anunță că în acest weekend vor fi ultimele două Liturghii cu participarea fizică a credincioșilor, dar de luni va oficia zilnic Sfânta Liturghie, fie și cu ușile închise și 2-3 la strană, pomenind numele celor de acasă.
Concentrare pe viața spirituală și pe familie
Preotul le oferă credincioșilor mai multe recomandări pentru perioada de carantină:
- Serile vom putea urmări pe Zoom, YouTube, Facebook intervenții duhovnicești din afara parohiei, precum și cele specifice ei. Vă îndemn să le vânați efectiv, să vă întăriți prin ce va binevoi Domnul să ne spună prin ascultarea unora și altora în această perioadă. Va trebui să dăm o atenție deosebită ocupării teologice a minților noastre, ca să luăm putere împotriva copleșirii gândurilor noastre cu rănile cotidianului.
- Concentrare asupra transformarii locului unde locuim în colț de biserică si de rugăciune.
- Concentrare pe viata familiilor noastre. Să resuscităm delicatețea și dragostea și împreuna petrecere a unui timp de calitate împreuna, noi, membrii familiei.
Părintele Răzvan Ionescu le recomandă enoriașilor să țină legătura telefonică sau pe social media cu el și cu ceilalți preoți.
„Chemarea este sa profităm de aceste timpuri potrivnice spre mai binele nostru în Hristos”, conchide parohul comunităţii ortodoxe române „Sfintele Parascheva şi Genoveva” din Paris.
Sursă foto: MensLine Australia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 267
Id: 71756
Data: Nov 1, 2020
Imagine:
Politologul şi cercetătorul Iuliana Conovici a fost distinsă post-mortem cu Crucea Patriarhală pentru „activitatea sa îndelungată, rodnică și folositoare adusă Bisericii și societății”.
Delegații Patriarhului Daniel au înmânat vineri cea mai înaltă distincție a .....
Data: Nov 1, 2020
Data în care cele șase țări riverane Mării Negre, respectiv Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina au semnat „Planul Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră” este sărbătorită drept Ziua internațională a Mării Negre. Documentul semnat în 31 octombrie .....
Data: Nov 1, 2020
Arhiepiscopul Justinian a fost pomenit vineri la Mănăstirea Rohia cu prilejul împlinirii a patru ani de la trecerea sa în veşnicie. Slujba .....
Data: Nov 2, 2020
În omilia duminicală, Arhiepiscopul Varsanufie a îndemnat la milostenie şi la iubire faţă de aproapele, mai ales că societatea actuală duce lipsă de aceste virtuţi.
Să înmulțim, așadar, faptele noastre de milostenie, pentru că lumea de astăzi are tot mai .....
Data: Nov 2, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).