In prima zi a anului 2010, Asezamantul filantropic eparhial Sf. Vasile cel Mare din Galati si-a serbat hramul. Cu aceasta ocazie, IPS Arhiepiscop Casian a adus de la Catedrala arhiepiscopala noua racla din argint masiv, confectionata la Monetaria Statului, in care au fost asezate particele din moastele Sf. Vasile cel Mare, la care s-au putut inchina credinciosii prezenti, personalul asezamantului, soborul de maici, precum si copiii si tinerele asistate, informeaza Biroul de presa al Episcopiei Dunarii de Jos. In cuvantul sau, PS Casian a subliniat importanta pentru fiecare credincios a pildei vietii acestui mare sfant al Bisericii - cinstit in mod special in anul ce a trecut, ca dascal al rugaciunii si vietii liturgice, al vietii monahale, al familiei crestine si al operei filantropice, informeaza Ziarul Lumina.Acest complex bisericesc de asistenta sociala, aflat sub ocrotirea Sfantului Vasile cel Mare, a fost infiintat ca orfelinat de fete in perioada interbelica (1939) de vrednicul de pomenire episcop Cosma Petrovici al Dunarii de Jos. Dupa 50 de ani de confiscare de catre regimul comunist, la initiativa si in urma demersurilor facute de chiriarhul locului, IPS Casian, cladirea a fost retrocedata si, dupa ample lucrari de reamenajare si dotare, a fost inaugurata in 1999, in prezenta Sanctitatii Sale, Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului si a vrednicului de pomenire patriarh Teoctist.Asezamantul filantropic, aflat sub ocrotirea Sf. Vasile, gazduieste in prezent un Centru de Plasament Rezidential in cadrul caruia sunt asistate 25 de tinere provenite din familii defavorizate. De asemenea, aici functioneaza Centrul Multifunctional de Servicii Sociale Speranta, recent inaugurat, care acorda asistenta psihopedagogica, meditatii gratuite si o masa zilnic pentru un numar de 35 de copii, precum si Centrul de Asistenta Medicala si Laborator de Analize Sf. Doctori fara de arginti Cosma si Damian, in cadrul caruia functioneaza patru cabinete medicale (ecografie, stomatologie, medicina generala si laborator analize), deservite de medici specialisti si care ofera zilnic asistenta medicala gratuita la peste 30 de persoane (pensionari, elevi, studenti etc). In cadrul aceluiasi complex fiinteaza din anul 2000 si Manastirea Sf. Vasile cel Mare, ale carei maici se ocupa de educatia duhovniceasca a tinerelor gazduite de acest centru filantropic.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 639
Id: 3968
Data: Jan 4, 2010
Imagine:
Un mare iubitor al slujirii sfantului altar si al oamenilorIndurerata familie,Intristata adunare,Cu multa tristete am primit vestea trecerii la cele vesnice a distinsului si vrednicului preot Vasile Antofie.Plecarea sa dintre noi inseamna o grea pierdere pentru dumneavoastra, familia .....
Data: Jan 4, 2010
Potrivit traditiei Bisericii Ortodoxe, inaintea praznicului Botezului Domnului, preotii merg in parohii si sfintesc casele oamenilor. Ei stropesc cu agheazma atat locuințele cat și gospodariile acestora. Despre traditia mersului cu Botezul sau cu Iordanul , ne vorbeste Parintele Profesor .....
Data: Jan 4, 2010
Duminica, 3 ianuarie 2009, Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii, a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca la Manastirea Cocos. In cadrul acesteia a hirotonit si un ierodiacon pentru folosul Sfintei Manastiri.In data de 1 ianuarie 2010 Preasfintia Sa a savarsit Sfanta Liturghie .....
Data: Jan 4, 2010
Sute de credinciosi au umplut pe 1 ianuarie 2010 Catedrala patriarhala din Bucuresti. In aceasta zi, cand Biserica Ortodoxa a sarbatorit Taierea imprejur dupa Trup a Domnului si pe Sfantul Ierarh Vasile cel Mare, slujba Sfintei Liturghii a fost savarsita de Preafericitul Parinte Patriarh .....
Data: Jan 4, 2010
Anul 2010, inchinat Crezului Ortodox și Autocefaliei romanești, va prilejui numeroase manifestari in intreg cuprinsul Patriarhiei Romane. Cancelaria Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a elaborat programul-cadru pentru realizarea in anul 2010 a proiectului religios-duhovnicesc, .....
Data: Jan 4, 2010
In legatura cu opiniile exprimate de Doamna Ioana Lupea in editorialul cu titlul Boc pupa poala Patriarhului , aparut in Evenimentul Zilei din 4 ianuarie 2010, facem urmatoarele precizari: Patriarhia Romana coopereaza cu Guvernele care se succed la conducerea executiva a Romaniei intrucat .....
Data: Jan 4, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Lumina celui nevazut - Solomon Marcus - Matematica si rationalitatea creatiei
Lumina celui nevazut - Acad Gh Vladutescu - Religia, filozofia, stiinta - un dialog necesar - p1
Lumina celui nevazut - Lumina si descoperirile fizicii (05 01 2017)
Lumina celui nevazut - Particula lui Dumnezeu - part 1
Lumina celui nevazut - Medicina comportamentala, o radiografie a riscurilor vietii cotidiene
Lumina celui nevazut - Frontierele cunoasterii - Fizica gaurilor negre (19 01 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).