Hram la Parohia Otlaca Pusta. Episcopul Ungariei a oficiat Sfanta Liturghie

Înălțarea Domnului este hramul Parohiei ortodoxe românești din Otlaca Pustă, Ungaria. Sfânta Liturghie a fost oficiată joi de Episcopul Siluan al Ungariei.

Otlaca Pustă, care este o localitate românească, formată în Ungaria, în urmă cu mai bine de un secol, cu credincioși veniți din România și stabiliți la sălașe, unde a luat ființă o așezare românească, apoi o filie a Parohiei Chitighaz și ulterior o parohie de sine stătătoare.

La slujbă au luat parte credincioși români din Otlaca Pustă, din Chitighaz și din Grăniceri, precum și oficialități.

În cuvântul său, PS Siluan le-a spus credincioşilor că Învierea Domnului și Înălțarea Sa la Cer „ne arată tuturor care este ținta vieții oricărui creștin și care este darul făcut omenirii de Bunul Dumnezeu prin Însuși Fiul Său Cel Întrupat, Răstignit, Mort, Înviat și Înălțat la Cer”.

„Iar în aceste vremuri, în care din nou primejdia războiului s-a așezat amenințător peste fața Europei, cu riscul de extindere la nivel global și după temerile din vremea pandemiei, de boală și de moarte, darul Învierii din morți și Înălțării la Cer pot fi înțelese mai bine și apreciate mai mult”, a subliniat Preasfinţia Sa.

A fost oficiat şi un parastas pentru eroii români din toate timpurile și toate locurile, căzuți pe câmpurile de luptă pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea Poporului Român, dar și pentru ctitorii bisericii din Otlaca Pustă, Ștefan Rusu și Zenovia Drăgan.

Biserica de zid din Otlaca Pustă a fost construită în anul 1913, prin purtarea de grijă a familiei Ștefan Rusu și Zenovia Drăgan, care au dăruit pământ arabil, din terenul lor și au contribuit efectiv, prin sprijin financiar, la zidirea locașului de cult al acestei Parohii, formate la sfârșit de secol XIX și început de secol XX, din cătunele de români ortodocși, care se aflau înainte aici, în apropiere de localitatea Grăniceri din România și Chitighaz din Ungaria, până la constituirea propriei lor localități și comunități parohiale de sine stătătoare.

Din 2006, parohia se află sub purtarea de grijă a Părintelui Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei din Ungaria.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).