Persoanele vârstnice din Huși vor beneficia de servicii sociale la domiciliu oferite de Asociația „Filantropia Ortodoxă”, prin Așezământul Social „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi”, informează arhiepiscopia.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Așezământul Social Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi, în colaborare cu Primăria, Consiliul Local şi Direcţia de Asistenţă Socială Huşi, vine în sprijinul vârstnicilor singuri, dependenţi, cu venituri reduse, oferindu-le servicii sociale şi de îngrijire la domiciliu.
Programul se intitulează „La bătrâneţe nu eşti singur!”
Părintele Vladimir Beregoi, preşedintele Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huşi, a declarat că sunt oferite următoarele servicii sociale: „comunicare şi îndrumare, sprijin şi consiliere pe probleme de sănătate, efectuarea cumpărăturilor şi activităţi gosopdăreşti, ajutor în procurarea şi prepararea hranei, activităţi de menaj, deplasare la instituţiile necesare, precum şi alte activităţi de consiliere socială şi spirituală”.
Mai multe detalii pot fi obţinute la numerele de telefon:
- 0766590222 – Dna Felicia Trofin – coordonator
- 0761430946 – Roxana Adriana Mihai – asistent social
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 233
Id: 71028
Data: Aug 18, 2020
Imagine:
Sfântul Gheorghe Pelerinul a fost sărbătorit luni la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, ctitorie ştefaniană, loc de rugăciune şi gazdă a „moşului Gheorghe Lazăr” în perioada 1890-1916.
„Cinstirea sfântului a debutat duminică seara, cu slujba Vecerniei unită .....
Data: Aug 19, 2020
Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare a fost resfinţită duminică de Episcopul Iustin şi Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul.
Cei doi ierarhi au resfinţit exteriorul şi pictura catedralei în urma unui amplu .....
Data: Aug 19, 2020
Arhiepiscopia Aradului a inaugurat marți la Arad proiectul „Cantina Sfântul Nicolae – Serviciul Masa pe roți pentru bunicii comunității”, informează
Data: Aug 19, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).