George Grigoriu, realizatorul emisiunii „Viața spirituală” de la Realitatea TV, a făcut un scurt interviu cu Ieromonahul Ștefan Nuțescu de la Chilia Buna Vestire a Schitului Lacu din Sfântul Munte Athos. Acesta a numit muntele Patria Monahilor și a spus că esența lucrării mirenilor și monahilor este aceeași: slujirea aproapelui.
Întrebat de ce s-a stabilit într-un loc atât de greu accesibil, părintele ieromonah a spus: „Monahii români sunt mai căutători de liniște, de locuri mai retrase. Aici, în Sfântul Munte, pe români mai greu îi găsești. Ori sunt în mănăstirile mari, ori sunt retrași în zone mai puțin accesibile”.
El a explicat specificul vieții din acel loc: „Schitul este ca un cătun”. La fiecare chilie se fac slujbe, iar duminica și la sărbători monahii se adună cu toții în biserica mare.
„La început era multă liniște aici. Ani la rând nu venea niciun pelerin la noi. E un loc foarte-foarte retras”, a povestit monahul. „Vedeam numai avioanele pe cer și auzeam drujbele muncitorilor care tăiau la pădure. Sau se mai rătăcea din când în când câte un pelerin care mergea la Mănăstirea Filotheu”.
În ultimul timp, însă, la schit ajung zilnic pelerini.
Întrebat cât de greu îi este să fie departe de țară, părintele ieromonah a răspuns: „Vedeți, sigur, viața monahului e prin definiție diferită de a mireanului. El, având această chemare și trăind solitar, face niște ruperi, niște desprinderi – în primul rând de familie”.
Dar, mai spune el, făcând aceasta, monahul „intră în familia cea mare, adică îi iubește la fel pe toți”.
Ieromonahul a adăugat că Sfânta Liturghie umple golul lipsei de comuniune, deoarece aduce lumea în rugăciunile monahilor: „Noi avem liturghia aici în fiecare zi pentru toți. Și aceste goluri care se zice că ar exista în sufletul omului se completează prin rugăciune și prin ceea ce facem pentru aproapele. Noi aici trăim în pustie, dar sunt atâția pe care-i pomenim la Liturghie!”
În esență, a mai spus el, „toată lucrarea mireanului și monahului converg la un singur lucru: la slujirea aproapelui”. Iar orice lucru mărunt faci pentru aproapele îți dă o bucurie deosebită.
Schitul Lacu (în greacă Lakkoskiti, „Schitul din vale”) este o comunitate monahală idioritmică de la Muntele Athos. Aici se află chilii în care locuiesc 10 călugări români. Biserica schitului are hramul Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Schitul datează din secolul al XIX-lea și aparține de Mănăstirea Sfântul Pavel, una din cele douăzeci din Sfântul Munte.
Ierom. Ștefan Nuțescu a intrat in monahism la Mănăstirea Sihăstria în vremea Părintelui Ilie Cleopa, a ajuns prima dată în Sf. Munte în 1984 și se află la Schitul Lacu din 1992. Este traducătorul seriei Cuvinte duhovnicești de Paisie Aghioritul, publicată la Editura Evanghelismos din București.
Foto credit: Doxologia.ro / Silviu Cluci
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 257
Id: 70913
Data: Aug 4, 2020
Imagine:
Arhiepiscopia Bucureştilor oferă gratuit tinerilor bucureşteni, cu vârsta între 14 și 25 de ani, cinci trasee pietonale cu ghidaj pentru a cunoaşte valorile spirituale și culturale ale capitalei.
Programul dezvoltat de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul .....
Data: Aug 4, 2020
Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a slujit duminică în satul natal, Băseşti, unde a predat timp de 23 de ani devotatul învățător Vasile Robu.
.....Data: Aug 4, 2020
Părintele Episcop Iustin al Maramureşului a adresat un îndemn părintesc credincioşilor maramureşeni, la început de post, prin care îi îndeamnă la rugăciune smerită adresată Maicii Domnului.
„Cunoscând evlavia credincioșilor .....
Data: Aug 4, 2020
Cascada Măgura din Munţii Rodnei a fost introdusă în circuitul turistic local şi naţional, informează Agerpres care citează Centrul de Informare .....
Data: Aug 4, 2020
Zeci de tineri merg pe jos peste 200 de kilometri în cea de-a şasea ediţie a Pelerinajului „Pe urmele sfinţilor nemţeni”. Pelerinajul are loc în perioada 31 iulie – 7 august.
Pelerinajul este organizat de Departamentul Misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei .....
Data: Aug 5, 2020
Prinţul Charles, un promotor al României în lume, promovează mănăstirile între locurile de vizitat în ţara noastră în cel mai nou material realizat de
Data: Aug 5, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).