Ii cinstim pe sfinți prin deschiderea inimii spre starea de mucenicie: IPS Teofan la hramul de la Suceava

„Să ne arătăm cinstirea noastră față de Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, pe care-i cinstim astăzi, prin deschiderea inimii noastre spre starea de mucenicie”, i-a îndemnat vineri Mitropolitul Teofan pe credincioșii veniți la hramul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. Ierarhul a explicat în ce fel putem face aceasta în ziua de azi.

Cele două sărbători ale zilei, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul și Aducerea moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, ne îndeamnă să reflectăm la viață ca la „o suită de nașteri și de morți, de răstigniri și de învieri, de cer senin și de furtună, de umbre și de lumini. Toate acestea pot fi așezate sub egida muceniciei”, a spus ierarhul.

Mucenicia monahului se manifestă prin respectarea voturilor monahale – fecioria, sărăcia și tăierea voii. „Mucenicie continuă, dar și aleasă frumusețe este și viața omului de familie”, care se manifestă prin fidelitate conjugală, prin nașterea tuturor pruncilor dăruiți de Dumnezeu, dar și prin implicare socială, a mai spus părintele mitropolit.

„Mucenicie este și ancorarea noastră în duhul nădejdii în Dumnezeu, cânt sunt atâtea chemări să ne așezăm nădejdea în alte lucruri: în mintea noastră, în cei de lângă noi, în puterea și în banii noștri. A-ți pune nădejdea în Dumnezeu mucenicie este în ziua de astăzi”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

„Mucenicie este și starea noastră de iubire de Dumnezeu și de oameni, căci inima noastră se duce adesea spre alte iubiri decât iubirea cea jertfelnică pentru Dumnezeu și pentru oameni.”

PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost unul dintre ierarhii participanți la hramul de la Suceava vineri, 24 iunie 2022. Sursa foto: Arhiepiscopiasucevei.ro

Printre alte mucenicii moderne, ierarhul a mai enumerat postul digital și lupta împotriva duhului lumii, „adică cugetarea cea lumească, logica cea secularizată, nădejdea pusă în istețimea minții noastre, nu în cartea cea sfântă, Dumnezeiasca Scriptură, care se cuvine a fi așezată ca și călăuză a întregii noastre vieți”.

Vorbind despre exemplul Sf. Ioan Botezătorul, care spunea că el trebuie să scadă, în timp ce Hristos urma să crească, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a subliniat și o altă formă a muceniciei: „Lupta omului de a nu apărea în fața celorlalți mai mult decât este”.

Mitropolitul Teofan a oficiat Sfânta Liturghie la hramul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava vineri, 24 iunie 2022. Sursa foto: Arhiepiscopiasucevei.ro

„Și există o formă de mucenicie și mai adâncă: au fost creștini și sunt, prin mila Domnului, și astăzi care se luptă cu toată ființa lor să arate în fața oamenilor mai mici decât sunt ei în realitate. Aceștia sunt sfinții din zilele noastre”, a explicat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Un asemenea om, un asemenea mucenic, fără să-și verse sângele, dar care are în sine stare de mucenicie, primește cel mai mare bun – și anume haina smereniei”, care este răsplătită cu „darurile tuturor virtuților”, cu iubirea oamenilor din jur și cu faptul că omul smerit nu mai are unde să cadă.

500 de ani de la sfințirea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava

Părintele Mitropolit Teofan a oficiat vineri Sfânta Liturghie la altarul de vară al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, a cărei biserică mare, care îndeplinește și rolul de Catedrală Arhiepiscopală, a împlinit 500 de ani de la sfințire.

Șase ierarhi au slujit la hramul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava vineri, 24 iunie 2022. Sursa foto: Arhiepiscopiasucevei.ro

Ierarhul i-a avut alături în slujire pe Părintele Arhiepiscop Teodosie Tomisului, pe Părintele Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților, pe Părintele Episcop Ignatie al Hușilor, pe Părintele Episcop-vicar Timotei Prahoveanul, pe Părintele Episcop-vicar Damaschin Dorneanul, Arhimandritul Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna și Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Arhimandritul Nectarie Clinci, Starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei și Exarh de zonă al eparhiei, alți stareți și clerici din eparhie.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou”, dirijată de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu.

Înalpreasfințitul Părinte Calinic a mulțumit Părintelui Patriarh Daniel, ierarhilor prezenți, soborului slujitor, clericilor eparhiei, autorităților centrale, județene şi locale, tinerilor, profesorilor, precum și credincioșilor și tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a sărbătorii sau au participat la ea.

„Cuvânt de mulţumire se cuvine să adresez Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru răspunsurile pozitive primite la solicitările noastre, dar şi pentru cei 18 ani de împreună lucrare în Arhiepiscopia Iaşilor, timp în care, printre altele, mi-a încredinţat împlinirea programului «Niciun sat fără biserică», pe care mi-am propus să îl continui şi aici”, a spus Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

IPC Calinic al Sucevei și Rădăuților a mulțumit ierarhilor, clericilor și credincioșilor participanți, binefăcătorilor și Patriarhului Daniel vineri, 24 iunie 2022, de hramul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. Sursa foto: Arhiepiscopiasucevei.ro

Părintele Arhiepiscop Calinic a dăruit tuturor ierarhilor prezenți medalia jubiliară, și icoana și hrisovul dedicate Anului Jubileu „Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie” în Sucevei și Rădăuților.

În continuare, pr. Constantin Oprea, consilier cultural în cadrul Eparhiei, a oferit binefăcătorilor și susținătorilor lucrării Bisericii medalii jubiliare, în semn de prețuire și recunoștință pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești, în contextul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Vineri a fost ultima zi din seria de evenimente dedicate hramului Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. Acestea au început miercuri, când peste 10.000 de credincioși au participat la procesiunea cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Vineri, în a doua parte a zilei, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oficiat Parastasul Voievozilor la Cetatea de Scaun a Sucevei.


Manifestările prilejuite de hramul Catedralei Arhiepiscopale se desfășoară în contextul Anului Jubileu – Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie, închinat cinstirii „memoriei acelora care, în vremuri uneori mai puțin prielnice, au înălțat monumente cu o valoare culturală inestimabilă, recunoscută pe plan național și internațional”.

Acestea au loc cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod, a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” – Părhăuți, ctitoria boierului Gavril Trotușan, și a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Solca, ctitoria lui Ștefan Tomșa al II-lea Voievod.

Dacă opinia unora dintre istorici este corectă, anul acesta s-ar împlini și 620 de ani de la aducerea moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, de către Domnitorul Alexandru cel Bun.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).