Ilfov: Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a sfințit o biserică inchinată Sfintei Cuvioase Parascheva

Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a sfințit duminică in localitatea ilfoveană Bragadiru o biserică inchinată Sfintei Cuvioase Parascheva. La finalul slujbei, oamenii care au sprijinit construirea lăcașului de cult au primit diplome și distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat slujba de sfințire inconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte Preotul Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preotul Iustin Manta, inspector eparhial in cadrul aceluiași sector, Preotul Alexandru Negoiță, consilier eparhial la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare, Preotul Ioan Bondar, protoiereu al Protopopiatului Ilfov Sud, precum și alți clerici, informează Ziarul Lumina.

In predica rostită la Sfanta Liturghie, Preasfinția Sa a scos in evidență răbdarea cu care bolnavul a indurat timp de 38 de ani boala și singurătatea.

„Acest om bolnav a aşteptat in tăcere 38 de ani şi nu a spus nici un cuvant. Pe langă acest om bolnav de la Vitezda au trecut atat de mulţi oameni, care indată ce coborau in apa scăldătorii se vindecau. Omul acesta ar fi putut huli, ar fi putut spune cuvinte impotriva lor, dar evanghelistul nu aminteşte un astfel de lucru, ceea ce inseamnă că el a fost mereu un om impăcat cu propria sa incercare”.

Episcopul vicar a subliniat faptul că sunt mulți oameni „care işi poartă crucea in tăcere, uitaţi uneori şi de propriii lor copii. Evanghelia aceasta ne arată că atunci cand oamenii nu ne ajută, dar cerem insistent ajutorul lui Dumnezeu, acesta nu intarzie să vină”.

Preasfinția Sa a subliniat că „tăcerea sau petrecerea in rugăciune şi impodobirea sufletului cu vorbirea cu Dumnezeu pot constitui un remediu pentru o lume aflată in galceavă şi in tulburare. Tăcerea acestui om ne ruşinează pe noi, cei care vorbim atat de mult, care cerem atat de mult şi indată căutăm prilej să ne tulburăm şi să-i cerem socoteală lui Dumnezeu”.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a transmis mesajul de binecuvantare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a oferit diplome și distincții celor implicați in construirea lăcașului de cult.

Preotul paroh Alexandru-Nicolae Grigore a primit rangul clerical onorific de iconom. Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici i-a fost oferit Preotului Constantin Țincu, paroh al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” – Drumul Taberei, din cadrul Protoieriei Sector 6 Capitală, același ordin pentru mireni fiind oferit familiei Eugen și Adriana-Alexandra Grigore. Prezbiterele Cristina-Gabriela Grigore și Maria-Cristiana Țincu au primit Ordinul „Maria Brancoveanu”.

Vezi mai multe fotografii de la sfințire in galeria foto.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 177

Id: 78264

Data: May 8, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).