„Mantuitorul Iisus Hristos vede suferința paraliticului ca o pocăință in tăcere, acest bolnav a transformat suferința in pocăință”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel in predica rostită duminică in Paraclisul istoric „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința patriarhală.
Pentru că paraliticul a indurat suferința cu răbdare, Iisus a venit la el să il vindece.
După ce L-a vindecat, Mantuitorul s-a retras din mulțime și a mers la Templu unde la găsit pe cel vindecat și i-a spus: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se intample ceva mai rău”. In momentul cand a primit indemnul de a nu mai păcătui, bolnavul a realizat de cine a fost vindecat.
„Mantuitorul Iisus Hristos nu il ceartă, nu ii reproșează, nu judecă pe acest bolnav ci mai intai il vindecă și cand il intalnește in Templu ii spune tainic, intre patru ochi, să nu mai păcătuiască pentru a nu i se intampla ceva mai rău”, a explicat Preafericirea Sa.
Prin asta „vedem că Mantuitorul Iisus Hristos este duhovnicul desăvarșit care păstrează o relație de confidențialitate intre doctor și pacient, intre duhovnic și penitent. El ridică, iartă, vindecă, dar nu umilește, Iisus nu spune ce păcat a săvarșit omul pe care l-a vindecat dar il sfătuiește in mod discret pentru a nu-l umili și a nu divulga public păcatul”.
„Iisus recuperează demnitatea umană a omului care se pocăiește prin suferință și prin aceasta El ridică demnitatea umană redandu-i sănătatea sufletească și trupească pentru că a venit in lume ca să vindece pe cei bolnavi, să ierte pe cei care se pocăiesc de păcate și să dăruiască viață veșnică sau mantuirea celor care cred in El”, a spus Patriarhul Daniel.
Iubirea milostivă a Mantuitorului Hristos
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că Evanghelia Duminicii scoate in evidență iubirea milostivă a Mantuitorului Iisus Hristos.
„Evanghelia vindecării slăbănogului sau omului paralizat de la scăldătoarea Vitezda care inseamnă �casa milei� sau �casa indurării� in limba ebraică, ne invață că iubirea milostivă și smerită a lui Hristos face pe om increzător, plin de speranță că primește iertarea păcatelor și vindecarea bolilor”.
Preafericitul Părinte Patriarh a spus că „foarte adesea cand omul este singur și nu mai este ajutat de semenii din jur din cauza egoismului, a indiferenței, a nepăsării celor din jur, singura nădejde rămane Hristos Domnul care din iubire milostivă pentru oameni și pentru mantuirea lor s-a făcut tocmai ceea ce iubea, adică om”.
„Evanghelia Duminicii a patra după Sfintele Paști este o evanghelie a milostivirii. Toate duminicile de la Sfintele Paști pană la Rusalii sunt duminici ale vindecărilor prin care demnitatea umană este ridicată luminată și inălțată in pacea și bucuria invierii lui Hristos”, a subliniat Patriarhul Romaniei.
„Hristos vindecă pe Toma de indoială, pe femeile mironosițe de teamă, vindecă pe slăbănog de boala paraliziei, pe femeia samarineancă de nestatornicia ei in iubire și pe orbul din naștere”.
„Toate aceste vindecări sunt in lumina invierii lui Hristos. Ele ne arată, toate impreună și fiecare in parte, că Hristos a inviat din morți ca pe oameni să ii invieze din moartea pricinuită de păcat și apoi la invierea cea de obște să ii invieze și din stricăciunea trupului și să ii ridice in slava și lumina Preasfintei Treimi”.
Scăldătoarea Vitezda este o prefigurare a tainei Bisericii
„Biserica este plinătatea Harului, in timp ce scăldătoare Vitezda era doar o arvună, o anticipație, o dăruire parțială a acestuia. Acolo se vindeca un singur om după tulburarea apei de către inger. Prin harul Sfantului Botez se vindecă de păcatul strămoșesc și de păcatul săvarșit după aceea de către toți oamenii”.
Sfinții Părinți au văzut in scăldătoarea Vitezda o prefigurarea a Bisericii, prin care omul se vindecă de bolile sufletești și trupești cu ajutorul Sfintelor Taine.
Preafericirea Sa a incheiat predica evidențiind că „toate aceste taine aduc iertarea de păcate și vindecarea de bolile sufletești și trupești, ceea ce confirmă faptul că Mantuitorul Iisus Hristos este doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, iar Biserica Sa este plină de harul vindecării oamenilor din păcate și din moarte”.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 181
Id: 78266
Data: May 8, 2023
Imagine:
Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Impărați Constantin și Elena” a implinit pe 7 mai, 365 de ani de la sfințire.
Constantin Șerban Basarab este ctitorul lăcașului de cult, la inceput .....
Data: May 8, 2023
Biserica Așezămantului Romanesc de la Ierusalim și‑a serbat duminică ocrotitorul, pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Hramul a avut loc potrivit calendarului ierusalimitean, iar slujba a fost oficiată .....
Data: May 9, 2023
La 17 ani de la trecerea la cele veșnice, Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta a fost pomenită la Mănăstirea Putna printr-o serie de evenimente religioase și culturale.
Părinții din obște s-au rugat la .....
Data: May 9, 2023
In biserica romanească „Sf. Pavel” din Nicosia, Cipru, va fi lansată in ziua de 21 mai lucrarea „Lazăr, prietenul Domnului Iisus Hristos”.
Evenimentul va avea loc după Slujba Acatistului Sfinților Impărați .....
Data: May 9, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pasii pelerinului - Schitul Poiana Pustnicului (Gorj)
Pasii pelerinului - Manastirea Sf Antonie cel Mare (Malaiesti-Prahova)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Voievozi - Leordeni (Ilfov)
Pasii Pelerinului - Manastirea Slanic (Arges)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Ioachim si Ana (Varteju-Ilfov)
Manastirea Budesti - Maramures
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).