Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au oferit duminică daruri la 200 de copii din judeţul Prahova cu posibilităţi materiale limitate.
Acțiunea a fost cuprinsă în Campania „Implică-te, împreună reușim mai mult!”. Voluntarii au vizitat de această dată comunităţile parohiale prahovene: „Sfinții Voievozi”-Urlați, Valea Crângului, Iordăcheanu și Rotari.
Pr. paroh Gabriel Gelu Anghelineș de la Parohia Rotari a spus că aceasta nu este prima dată când voluntarii CMN au oferit sprijin membrilor comunităţii.
„Ne-au mai vizitat în lunile martie și aprilie, în starea de urgență, aducând daruri și mângâiere bătrânilor aflați singuri și înfricoșati de teama acestei pandemii”.
Dănuţ Prună, voluntar coordonator, a asigurat că acţiunile din Campania „Implică-te, împreună reușim mai mult!” vor continua.
„Consider că prin această activitate le-am adus puțină mângâiere, fericire și liniște sufletească. Vom continua să înmulțim aceste daruri, să aducem cât mai multă bucurie oamenilor aflați în deznădejde”.
Numai în luna decembrie 2020, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au oferit daruri la peste 500 de copii.
Biblioteca Națională a României a anunţat printr-un comunicat de presă închiderea spaţiilor de lectură în perioada 14 decembrie 2020 – 11 ianuarie 2021.
Decizia a fost luată pe „fondul creșterii constante a .....
Data: Dec 15, 2020
Filarmonica de Stat din Sibiu este prima instituţie de acest fel din ţară care a amplasat monitoare printre scaunele din sală, pentru ca spectatorii să se poată conecta cu ajutorul aplicaţiei „Zoom” şi să participe la concert.
Primul spectacol de acest fel a avut .....
Data: Dec 15, 2020
„Sănătatea omului, viața și moartea, șederea noastră aici și plecarea din această lume, toate sunt în mâna lui Dumnezeu”, afirmă Episcopul Siluan al Ungariei în Pastorala de Crăciun 2020.
„Bineînțeles, că și a doctorilor, până la un oarecare punct, dar dincolo de .....
Data: Dec 15, 2020
Un „firicel de fum” i-a atras atenţia Mitropolitului Ioan al Banatului că o casă aproape dărâmată, din Giulvăz (jud. Timiş), este locuită. Miercurea trecută a aflat de drama fraţilor Bulai, iar sâmbătă s-a întors cu o echipă de dulgheri, cu materiale de construcţie şi a restaurat .....
Data: Dec 15, 2020
Cu ocazia întronizării unui nou chiriarh, antimisele fiecărei biserici dintr-o eparhie sunt înlocuite cu unele noi. Ele au semnătura noului ierarh pentru a garanta autoritatea canonică a parohiei şi comuniunea sacramentală între arhiereu şi preot.
Episcopul Iosif Traian Badescu a fost pomenit duminică în satul natal, la Șopotu Vechi. Slujba de pomenire a fost oficiată, după Sfânta Liturghie, de Preasfinţitul Părinte Lucian.
Iosif Traian Badescu este cel de-al patrulea ierarh al Episcopiei Caransebeșului, după .....
Data: Dec 15, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Rafail Noica - Accedia
Pr Rafail Noica - Cum am devenit ortodox - p1
Pr Rafail Noica - Criza in biserica - postul mare 2003 - p1
Pr Rafail Noica - Cultura duhului p2
Pr Rafail Noica - Ce este omul - Alba Iulia - nov 2006 - p1
Pr Rafail Noica - Postul si iertarea - destin si vocatie in ortodoxie - p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).