Arhiepiscopul Casian a sfințit joi piatra de temelie pentru biserica schitului din proximitatea comunei Frumușița, Galați. Unul dintre hramuri va fi închinat Sfântului Luca al Crimeii (11 iunie).
Hramul principal va fi sărbătorit de Acoperământul Maicii Domnului.
Schitul din Frumușița aparține de Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” – Cudalbi.
„Prin sprijinul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi strădania maicii stareţe, stravrofora Mariani Popa, până în prezent au fost realizate drumului de acces către schit şi alimentarea cu apă a aşezământului monahal, în prezent efectuându-se lucrări pentru sistematizarea şi amenajarea curţii interioare, alimentarea cu energie electrică şi demararea lucrărilor de construcţie la noua biserică”, a declarat Pr. Rareş Bucur – Arhiepiscopia Dunării de Jos.
În omilia rostită, ierarhul a explicat sensurile duhovnicești ale sfințirii locului unde „se va înălța o nouă biserică, în care locuitorii din împrejurimi cu suflet mare şi cei care se vor afla în trecere prin această zonă se vor putea ruga Milostivului Dumnezeu și îi vor pomeni pe cei trecuți la cele veșnice”.
Înaltpreasfinția Sa a vorbit şi despre viața Sfântului Luca al Crimeei, „ierarh mărturisitor şi doctor fără de arginţi care a pătimit mult în temniţele comuniste pentru dragostea şi credinţa în Hristos”.
După sfinţire, ierarhul a oficiat o slujbă de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului dreptcredincios din satele de la Dunăre și s-a rugat pentru „odihna sufletelor celor adormiți, aflați în inimile și pe pomelnicele celor prezenți”.
Sfântul Luca al Crimeei
Sfântul cunoscut ca nou doctor fără de arginți și făcător de minuni a fost canonizat în anul 1996 și de atunci cinstirea lui s-a răspândit în toată lumea ortodoxă.
În România, Sfântul Luca este cinstit oficial începând cu anul 2013 când Sfântul Sinod a hotărât înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
O parte din moaștele sale se află și în țara noastră, la Paraclisul Institutului National de Endocrinobgie „C.I. Parhon”, precum şi în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, Bucureşti.
Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 245
Id: 70416
Data: Jun 11, 2020
Imagine:
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat joi că „revenirea grabnică la oficierea slujbelor religioase și în interiorul lăcașurilor de cult (cu respectarea subînțeleasă a regulilor de distanțare fizică și de igienizare a spațiilor liturgice stabilite de autoritățile .....
Data: Jun 11, 2020
30 iunie ar putea deveni zi de doliu în Suceava în memoria Arhiepiscopului Pimen. Propunerea vine din partea primarului Municipiului Suceava, Ion Lungu.
„Intenționez să vin în fața Consiliului Local cu un Proiect de Hotărâre ca atunci când se împlinesc 40 de zile .....
Data: Jun 11, 2020
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași își continuă activitatea online în această perioadă printr-un proiect inedit: o „ștafetă” muzicală intitulată #tagByzantine – în fapt, o „leapșa” muzicală bizantină.
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași (IBMF) îi .....
Data: Jun 11, 2020
Cu ocazia împlinirii a 131 de ani de la trecerea sa la Domnul, Mihai Eminescu va fi comemorat în București prin slujbe oficiate la mormântul său și la Catedrala Patriarhală.
Comunicatul Arhiepiscopiei Bucureștilor:
Pomenirea poetului naţional .....
Data: Jun 11, 2020
Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud a împlinit joi, 11 iunie 2020, vârsta de 45 de ani.
Preasfinția Sa este originar din Republica Moldova, fiind născut în Comuna Puhoi, Raionul Anenii Noi, .....
Data: Jun 11, 2020
Sâmbătă, 13 iunie 2020, o slujbă de pomenire pentru victimele mineriadelor care au avut loc în urmă cu 30 de ani, va fi oficiată la troiţa din faţa Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, anunță Arhiepiscopia Bucureștilor.
Comunicatul de presă:
.....
Data: Jun 11, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).