In imagini | La Helsinki a avut loc prima hirotonie de episcop din ultimele cinci decenii

Fostul stareț al Mănăstirii Valaam, Arhimandritul Serghie Rayapolvi, a fost hirotonit episcop duminică de către Arhiepiscopul Leon al Finlandei. A fost prima hirotonie de episcop oficiată în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Helsinki din 1969 și până în prezent.

Ipopsifierea și depunerea jurământului au avut loc înainte de Sfânta Liturghie, iar hirotonirea a fost oficiată, în cadrul Sfintei Liturghii, de Arhiepiscopul Leon de Helsinki și toată Finlanda, Mitropolitul Arsenie de Kupio și Karelia și Mitropolitul Ilie de Oulu.

Foto: Ort.fi

Au mai participat Părintele Markku Salminen, Protopop de Helsinki, clerici și credincioși.

Episcopul Serghie s-a născut în 1965, a absolvit Seminarul Ortodox din Kuopio și a slujit ca și capelan militar între 1988 și 1989, în timpul stagiului militar. În 1990, a absolvit Universitatea din Joensuu cu o diplomă în predarea fundamentelor credinței. 

Foto: Ort.fi

În același an, a devenit frate în Mănăstirea „Schimbarea la față” Valaam (Heinävesi, Savo de Sud). A primit tunderea în monahism în 1991, iar în 1992 Schima Mică. A devenit ieromonah în 1995. În 1997, a fost ales stareț al Mănăstirii Valaam. 

Noul episcop poartă titlul de Episcop de Hamina și va avea reședința la Helsinki.

Foto: Ort.fi

Biserica Ortodoxă Finlandeză este biserică autonomă și face parte din Patriarhia Ecumenică.

Foto: Ort.fi

Odată cu instalarea noului episcop, Biserica Ortodoxă a Finlandei are patru ierarhi.

Arhiepiscopul Leon al Întregii Finlande. Foto: Ort.fi

Foto credit: Ort.fi

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 272

Id: 75959

Data: Jan 18, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).