Programul catehetic „Cercetându-ți credința” continuă și în 2022, anunță Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi. Sesiunile catehetice vor avea loc în mediul online, în fiecare zi de joi, începând cu ora 19:00 EST (ora Coastei de Est a SUA).
- În prima joi a fiecărei luni, va avea loc un curs de Studiu Biblic al Evangheliei după Ioan, susținut de Pr. Dr. John Downie de la parohia Sf. Mihail din Southbridge MA – pe ZOOM
- În a doua zi de joi a fiecărei luni, părintele profesor Gheorghe Butuc de la Seminarul Teologic din Galați va susține programul catehetic „Sfânta Liturghie: Taina Vieții în dăruire dintre Dumnezeu și Om” în 4 întâlniri, urmat de „Tainele Bisericii, ferestre către Taina Vieții” în 8 întâlniri – pe ZOOM
- În a treia zi de joi din lună, părintele Ieremia Berbec, starețul Mănăstirii „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Middletown, New York, va susține o întâlnire duhovnicească cu tema „Iisus Hristos – Dumnezeu Omul în învățătura ortodoxă”– pe YouTube
- În a patra zi de joi a fiecărei luni, va avea loc un curs de Studiu Biblic al Evangheliei Sfântului Matei în limba română, susținut de părintele Ștefan Drăgoi de la Parohia Sf. Maria din Norfolk, Virginia – pe ZOOM
Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi a lansat programul catehetic „Cercetează-ți credința” în noiembrie 2020, în contextul restricțiilor impuse de pandemie.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 229
Id: 75965
Data: Jan 19, 2022
Imagine:
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a găzduit marți o conferință inedită: Părintele Habbil Lipesa Omukuba, .....
Data: Jan 19, 2022
Arhiepiscopia Târgoviștei a prezentat marți, în cadrul Consiliului Eparhial, raportul de activitate pentru anul 2021. Sectorul social-filantropic eparhial a investit în anul precedent suma de 4.099.750 de lei. Fondurile au fost distribuite către diferite proiecte, programe și .....
Data: Jan 19, 2022
La Mănăstirea „Sfântul Ilie” de lângă Suceava, pe locul unei biserici construite de Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare în 1488,
Data: Jan 19, 2022
Cortegiul funerar al Părintelui Paroh Sorin-Paul Grecu, parohul din East Ham, Londra, a poposit în Piața Presei Libere, locul unde, în 1990, protestul său a dărâmat o statuie. Pe locul fostei statui a lui Lenin, acum se află un monumentul „Aripi”, dedicat rezistenței anti-comuniste .....
Data: Jan 19, 2022
Luni, 24 ianuarie 2022, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de Te Deum în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut, informează Biroul de Presă al Patriarhiei .....
Data: Jan 20, 2022
Mitropolitul Anastasie Crimca a fost comemorat miercuri de obștea Mănăstirii Dragomirna, cu ocazia împlinirii a 420 de ani de la întemeierea așezământului .....
Data: Jan 20, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).