Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi a fost cinstită în Parohia ortodoxă românească din Zagreb, Croaţia.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Părintele paroh Nicolae Ceruţă care a vorbit la predică despre legătura dintre textul evangheliei din Duminica a 21-a după Rusalii, Pilda Semănătorului și viaţa Sfintei Parascheva care este „model de pământ rodnic care a primit cuvântul lui Dumnezeu și l-a făcut să rodească prin virtuți”.
La slujbă au participat credincioşi români, între care s-au aflat membrii corpului diplomatic al României din Zagreb: ES domnul Constantin Mihail Grigore, Ambasadorul României la Zagreb, doamna Corina Mihaela Gălățanu, Consulul Ambasadei, domnul Dediu, Prim Consilier al Ambasadei.
În ajunul serbării Sfintei Cuvioase Parascheva, Pr. Nicolae Ceruţă a oficiat slujba Vecerniei cu Litie.
Parohia ortodoxă românească din Zagreb a fost înființată în ședința Consiliului Național Bisericesc din 16 martie 2017.
Lăcaşul de cult care deservește românii ortodocşi din regiunea capitalei croate are hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena”.
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la trecerea în veşnicie a părintelui profesor Constantin Muha:
București, 15 octombrie 2020
Familiei părintelui profesor .....
Data: Oct 15, 2020
Ziua Internațională a Nevăzătorilor, stabilită pentru data de 15 octombrie, este denumită și „Ziua Bastonului Alb”, amintindu-ne că nevăzătorii pot face aproape tot ceea ce putem face și noi, doar că în mod diferit și cu alte instrumente. Pentru aceasta, au nevoie de înțelegerea și .....
Data: Oct 15, 2020
Colecta de bunuri în cadrul proiectului „Banca de haine”, lansat de Misiunea Socială .....
Data: Oct 15, 2020
Mai mulți jandarmi și credincioși din Brașov au donat sânge zilele trecute.
Acțiunea a avut loc în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, inițiată de Patriarhia Română și implementată în Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul eparhial de asistență .....
Data: Oct 15, 2020
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, îşi aniversează în 15 octombrie 2020 două decenii de la hirotonia în Arhiereu. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în data de 20 .....
Data: Oct 15, 2020
Ziua internaţională a femeilor din mediul rural – 15 octombrie – a fost înființată de ONU pentru a conştientiza rolul crucial pe care îl au femeile de la sate în bunăstarea familiilor lor și dezvoltarea economiei rurale.
Prima Zi internaţională a femeilor .....
Data: Oct 15, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur - Corul Gavriil Muzicescu al Filarmonicii Iasi
Saptamana Luminata - A doua Inviere sau Invierea mica
Slujba Canonului cel Mare si Sfanta Liturghie a Darurilor oficiate de PS Iustin Sigheteanul
Paraclisul Maicii Domnului - Manastirea Radu Voda Bucuresti - 21 iulie 2013
Slujba Privegherii in cinstea Sfintei Cruci si a Sfintilor Imparati Constantin si mama sa Elena - Patriarhie
Canonul mare al Sfantului Andrei Criteanul - fragment (Trinitas TV 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).