]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, împlineşte astăzi, 24 octombrie 2015, 69 de ani, precum şi 20 de ani de la întronizarea ca Mitropolit. Înaltpreasfinţia Sa s-a născut la 24 octombrie 1946 în comuna Țiganca, Județul Cahul, Republica Moldova, ca fiul lui Păduraru Chiril și Avram Ana. Studiile primare și medii le-a făcut în comuna Țiganca, după care a urmat școala profesională Ion Creangă din Cahul. Între 1964-1966 a satisfăcut serviciul militar. În 1967 este admis la Seminarul Teologic Sf. Andrei din or. Odesa, iar în 1968 intră ca frate în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Odesa. La 29 martie 1969 este tuns în monahism de Înaltpreasfinţitul Părinte Serghie Petrov, Mitropolitul Odesei și HersonuluI. La 29 decembrie 1970 este hirotonit ierodiacon în Catedrala Mitropolitană din Odesa de către Preasfinţitul Părinte Meliton, Rectorul Seminarului și Academiei Teologice din Leningrad (Sanct Petersburg), iar la 23 februarie 1973 este hirotonit ieromonah în Catedrala Episcopală din or. Ujgorod de către Înaltpreasfinţitul Părinte Grigorie Zacaleac, Arhiepiscop de Muncaci și Ujgorod, după care a slujit ca preot paroh în localitățile românești: Apșa de Mijloc, Apșa de Jos și Valea Scradei (reg. Transcarpatia, Ucraina). În 1975 este transferat la mănăstirea Înălțarea Domnului din comuna Ciumalevo, Ucraina. În 1986 este ridicat la grad de egumen de către episcopul de Muncaci. La 3 decembrie 1989 este ridicat la rangul de arhimandrit și revine în Basarabia unde slujește la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. La 25 mai 1990 este numit stareț la mănăstirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe - Căpriana. La 20 iulie 1990 este ales și numit episcop de Bălți, fiind hirotonit la 1 septembrie 1990 în Catedrala din Chișinău de către înalți ierarhi din Rusia și România. La Adunarea Eparhială de Constituire a Mitropoliei Basarabiei din 14 septembrie1992, Preasfinţitul Părinte Petru este ales locțiitor de Mitropolit al Basarabiei cu sediul la Chișinău. Tot în septembrie același an, o delegație reprezentând clerul și mirenii Mitropoliei Basarabiei s-a prezentat la Patriarhia din București, cerând jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Române asupra Bisericii din Basarabia. La 14 septembrie 1992, Patriarhia Română emite ACT PATRIARHAL ȘI SINODAL PRIVIND RECUNOAȘTEREA REACTIVĂRII MITROPOLIEI BASARABIEI, AUTONOMĂ ȘI DE STIL VECHI, CU REȘEDINȚA ÎN CHIȘINĂU. La 21 septembrie Preasfinţitul Părinte Petru este primit în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română, fiind numit Locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, devenind membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19 decembrie 1992. În 1993 este decorat cu Medalia Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol. La 3 octombrie 1995 Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei l-a ales Mitropolit al Basarabiei. Este confirmat ca Mitropolit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 24 octombrie 1995, acordându-i-se titlul de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 590
Id: 57358
Data: Oct 25, 2015
Imagine:
]]>Biserica Ortodoxă cinsteşte mâine, 26 octombrie 2015, pe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În această seară, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, Slujba .....
Data: Oct 26, 2015
]]>Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat, duminică, 25 octombrie 2015, un mesaj de felicitare Regelui Mihai I al României cu prilejul .....
Data: Oct 26, 2015
]]>La Centrul Eparhial din Buzău a fost inaugurat, joi, 22 octombrie 2015, un nou depozit de materie primă pentru Fabrica de lumânări Lumină lină. Slujba de binecuvântare a fost .....
Data: Oct 26, 2015
]]>Serviciul Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor organizează activităţi misionare cu ocazia hramului Catedralei Patriarhiale. Pentru o mai buna organizare, Serviciul .....
Data: Oct 26, 2015
]]>Duminică, 25 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sfinții Arhangheli .....
Data: Oct 26, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).