Inceput de an școlar pentru copiii din centrele educationale ale Asociatiei Filantropia Ortodoxa - Alba Iulia

Clopotelul a sunat luni si pentru copiii din centrele educationale din judetele Alba, Mures si Timis. Înfiintate de Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia în cadrul proiectului „Retea interregionala de centre educationale” cele 16 centre educationale ofera sprijin pentru 400 de copii care provin din familii sarace si sunt în risc de abandon scolar, informeaza Biroul de Presa al Asociatiei Filantropia Ortodoxa Alba Iulia.„Clopotelul a sunat si pentru cei 400 de copii care sunt ocrotiti în centrele noastre educationale. Beneficiarii nostri sunt copii aflati în risc de abandon scolar care au nevoie de sprijin si consiliere speciala pentru a putea sa-si continue scoala. Fiecare copil primeste rechizite si materiale didactice necesare dar si o bursa sociala pentru a putea sa îsi acopere cheltuielile necesare în timpul unui an scolar. În centrul educational copiii primesc zilnic o masa calda si o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor si meditatiilor pentru scaderea riscului de esec scolar” a spus Dana Truta, managerul proiectului „Retea interregionala de centre educationale”.Centrele educationale au fost înfiintate în cadrul proiectului „Retea interregionala de centre educationale”, proiect derulat de Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia la nivelul regiunilor Centru si Vest, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Scopul proiectului este prevenirea fenomenului de parasire timpurie a scolii si mentinerea în sistemul de educatie a 400 de elevi din regiunile Centru si Vest. În cadrul proiectului au fost înfiintate 16 centre educationale respectiv în judetul Alba la Alba Iulia, Baia de Aries, Aiud, Ocna Mures, Sebes, Valea Lunga, Rosia de Secas, Silivas, în judetul Mures la Ludus, Sângeru de Padure, Reghin si în Timis la Timisoara, Deta, Lugoj, Sânnicolau Mare si Faget. În fiecare centru educational, 25 de copii din familii sarace sau aflati în risc de abandon scolar beneficiaza zilnic de o masa calda si o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor si meditatiilor pentru scaderea riscului de esec scolar. De asemenea, copiii primesc si burse sociale, rechizite si materiale didactice.Proiectul „Retea interregionala de centre educationale” este implementat în parteneriat cu Arhiepiscopia Timisoarei, DGASPC Alba, DGASPC Mures, DGASPC Timis, Inspectoratul Şcolar Judetean Alba, Inspectoratul Şcolar Judetean Timis, Asociatia Filantropia Ortodoxa – Filiala Reghin.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 645

Id: 44045

Data: Sep 16, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).