Intalnirea Tinerilor Ortodocși din Canada s-a derulat sub ocrotirea Sfinților Ioan Iacob și Dionisie Erhan

A doua ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din Canada s-a desfășurat la Centrul „The Valley of The Mother of God” („Valea Maicii Domnului”) al Bisericii Copte din Mono, Ontario.

Întâlnirea i-a avut ca ocrotitori spirituali pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamț și pe Sfântul Ierarh Dionisie, episcopul Cetății Albe – Ismail.

Evenimentul s-a desfășurat de vineri până duminică. Cei 27 de tineri participanți sunt din parohiile aflate în Quebec și Ontario.

Centrul unde a avut loc întâlnirea este în apropierea Mănăstirii românești „Înălțarea Sfintei Cruci”, ceea ce a permis tinerilor să participe la un pelerinaj organizat de hramul așezământului monahal.

Programul evenimentului a cuprins jocuri sportive, ateliere tematice, întreceri și foc de tabără. De asemenea, tinerii au participat la rugăciunile zilnice.

„Rar mi-a fost dat să văd la generația aceasta, care pare că nu își arată emoțiile decât «electronic», răbufnirea aceasta de bucurie. Bucurie nedisimulată, dăruitoare și sentimentul de copilărie și tinerețe ocrotită, bucuria că sunt prețuiți și ascultați este ceea ce putea cineva contempla printre cei prezenți”, a mărturisit Carmen Ognean, unul dintre organizatori.

Prima ediție a ITO Canada a avut loc luna septembrie 2021.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).