Intr-o veche biserica de piatra din Sighisoara pasarile canta impreuna cu preotul la Liturghie

Starea de urgenţă impusă de autorităţi a fost de bun augur pentru două perechi de păsări care au profitat de liniştea bisericilor lipsite de credincioşi. Acestea şi-au făcut cuib în candelabrele celui mai vechi locaş de piatră din Sighişoara, unde au avut parte de protecţia preoţilor slujitori. Le-au mai alinat, parcă, din durerea pricinuită de lipsa credincioşilor la sfintele slujbe.

„Să vedeţi în timpul Sfintei şi Dumnezeieşti Liturghii, când slujeam aici, în biserică, singur, doar cu Dumnezeu şi avându-i în suflet pe toţi cei dragi nouă şi pe credincioşii noştri, aşa de frumos cântau păsărelele împreună cu mine, ca şi când întregul univers şi întreaga natură, absolvită de jertfa Mântuitorului, vine să aducă omagiu şi jertfă de recunoştinţă lui Dumnezeu pentru toate”, a declarat pr. Dan Ovidiu.

Aceste păsări ne mângâie şi pe noi, spune preotul Dan Ovidiu. Foto credit: Parohia Sighişoara III

Slujitorii lăcaşului de cult din cartierul Corneşti au privit venirea păsărilor ca „o mângâiere de la Dumnezeu” în timpul pandemiei.

„Pe lângă celelalte virtuţi care ar trebui să împodobească sufletul nostru, virtutea nădejdii, a speranţei trebuie să fie nesfârşită. E un lucru mare să ai nădejde, să ai speranţă, nu a fost uşor în această perioadă şi, ca să ne mângâie Dumnezeu, ne-a trimis, în aceste două candelabre, două perechi de păsărele care şi-au făcut cuibul, şi-au făcut ouşoarele şi care, iată, acum au puişori”, a spus pr. Dan.

Păsările au intrat în biserică în perioada în care lăcaşul de cult era aerisit, în condiţiile impuse de pandemie.

Preotul paroh Ioan Ţara s-a îngrijit ca păsările să aibă cale de acces în biserică, iar podeaua bisericii-monument a fost acoperită cu pânze, pentru a nu se deteriora.

Biserica a fost construită în perioada 1788 – 1797. În 1822, lăcaşul de cult a fost sfinţit de Episcopul Vasile Moga, fiind aşezat sub ocrotirea Maicii Domnului.

Foto credit: Protopopiatul Sighişoara

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 245

Id: 70491

Data: Jun 19, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).