Episcopul Maramureșului și Sătmarului a transmis un mesaj vineri, de Ziua Internațională a Femeii, in care omagiază rolul de dătătoare de viață al femeilor, numind mamele „primul nostru rai”.
„Astăzi este despre femeie la superlativ! Bunică, mamă și soție, ea este VIAȚA! Prima noastră bătaie de inimă acolo a avut loc, in primul nostru rai. In sanul protector care ne-a purtat și de unde i-am auzit glasul duios cand ne canta, cand ne striga să venim in lume, cand ne vorbea sau cand se ruga Maicii Domnului să-i dăruiască un prunc cu har”, scrie ierarhul.
„Brațele ei ne-au dăruit siguranță și duioșie și ne-au ridicat la inălțime, ca să privim lumea minunată din jurul nostru! Bătăile ei de inimă, in al cărui ritm a bătut și inima noastră, ne-au făcut să tresărim, să ne infiorăm sau să tresăltăm de bucurie; ne-au transmis sensibilitatea umană și divină, deopotrivă.”
„Prin laptele cu care ne-a hrănit, la sanul ei, ne-a transmis toate virtuțile neamului nostru: credința in Dumnezeu, iubirea de frumos, iubirea de Biserică, Țară și Neam, de familie, de strămoși, de viață, muncă și rugăciune, de cinste și omenie, de firesc și normalitate, de milostenie și iubire”, a mai transmis Preasfinția Sa.
„Tu meriți o statuie in fața fiecărei biserici creștine, pentru că ai dăruit fii și fiice Patriei pămantești și Impărăției lui Dumnezeu! Ai umplut Pămantul de oameni și Cerul de sfinți”, adaugă episcopul Maramureșului și Sătmarului.
„Imi plec genunchii, in rugăciune și metanie, in fața ta, FEMEIE-MAMĂ. Să spui �La mulți ani!� VEȘNICIEI e prea puțin! Dar poți și ești dator să spui: �Să fii veșnic frumusețea, viața, familia și normalitatea acestei lumi!� Marele Dostoievski spunea că �frumusețea va salva lumea�. Deci fii salvarea lumii! Amin!” a incheiat ierarhul.
Mesajul integral aici.
Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului (acuarelă cu portretul Episcopului Iustin și al mamei sale)
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 145
Id: 80489
Data: Mar 9, 2024
Imagine:
Romanii și ucrainenii din Parohia Aranda de Duero, Spania, și-au serbat hramul impreună cu Arhiereul Vicar Teofil de Iberia și cu Ierom. Nicolae Danco, duhovnicul ..... Data: Mar 9, 2024 |
Al șaptelea simpozion al Asociației Internaționale a Dogmatiștilor Ortodocși (IAODT) s-a desfășurat la Paralimni, in Cipru, in perioada 5-7 martie. ..... Data: Mar 9, 2024 |
Episcopul Antonie de Bălți și reprezentante ale Societății Femeilor Ortodoxe au vizitat marți Centrul de plasament pentru persoane cu ..... Data: Mar 9, 2024 |
Pelerinajul istoric cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou organizat in Arhiepiscopia Bucureștilor necesită un efort logistic și o mobilizare exemplară. Grupul ..... Data: Mar 9, 2024 |
In sambăta premergătoare Duminicii Infricoșătoarei Judecăți, Biserica Ortodoxă ii pomenește pe cei trecuți la viața ..... Data: Mar 9, 2024 |
Centrele Roua organizează la București o conferință la care sunt invitați atat reprezentanții centrelor de sprijin pentru femei insărcinate, cat ..... Data: Mar 9, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
PS Petroniu Florea - Cuvantul de Invatatura rostit la Manastirea Bic cu prilejul hramului
PS Petroniu Florea - Cuvantul de Invatatura rostit la Manastirea Voivodeni cu prilejul hramului
PS Petroniu Florea - Debut al seriei de conferinte Glasul Bisericii In cetate
PS Petroniu Florea - Prohodul Domnului
PS Petroniu Florea - Cuvantul de Invatatura rostit la Manastirea Bobota cu prilejul hramului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).