„La Catedrala Sf. Petru din Roma au muncit zidari, pietrari și fel de fel de alți meșteri și maeștri peste două sute de ani”, scria Ioan Slavici într-o ediție din 1924 a revistei Arhitectura. „Minune prea de tot mare n-ar fi dac-ar trebui să treacă fie măcar și numai o sută de ani pentru ca să se poată începe zidirea unei catedrale la București”.
Ioan Slavici făcea în articolul său un istoric al inițiativelor de construcție a unei catedrale reprezentative pentru București, capitala care, în vremea Războiului de Independență, număra aproximativ o sută de biserici – dovezi ale evlaviei locuitorilor.
„Se zice că nimeni nu poate să scrie istoria faptelor nepetrecute. Se poate însă scrie istoria faptelor plăsmuite, deși ele n-au fost încă săvârșite. Înșirare de asemenea fapte e istoria catedralei Bucureștilor, pe care până acum Românimea nu s-a învrednicit însă s-o ridice întru mărirea lui Dumnezeu”, își începea autorul articolul.
„Când a sosit la București vestea că Curcanii noștri au cucerit reduta Grivița, Eminescu și eu am chibzuit să publicăm în Timpul un articol în care arătam că Ștefan-Vodă cel Mare, de fiecare victorie câștigată pe câmpul de război, zidea întru mărirea lui Dumnezeu câte o mănăstire și stăruiam ca românii din zilele noastre să ridice și ei o catedrală la București, unde nu e nicio biserică mai încăpătoare, în care mulți creștini pot să se roage pentru binele obștesc.”
Prozatorul continua: „Ziua următoare ne-a pomenit în redacțiune cu Beizadeaua Mitică [Dimitrie Ghica, fost premier conservator, care a sprijinit proiectul de construire a catedralei – n. ed.], Președintele născut al tuturor întreprinderilor pornite din gând bun”.
„Încântat de cele cuprinse în articolul publicat în Timpul, el a venit să ne spună că a hotărât să înființeze un comitet care ia asupra sa sarcina de a porni o mișcare și de a aduna bani pentru zidirea unei mărețe catedrale, cum se cuvine să aibă Bucureștii, capitala glorioasei Românii”, mai scria Slavici.
„Comitetul s-a înființat, mișcarea s-a pornit și banii au început să se adune; deodată însă zelul s-a potolit și totul a rămas baltă. Se zicea că zidirea unei catedrale mărețe e lucru prea mare pentru ca să poată fi scos la capăt prin subscrieri de bună voie și guvernul a făgăduit că va purta el de grijă ca să fie zidită în adevăr o măreață catedrală, cum li se cuvine Bucureștilor tăiați de Calea Victoriei.”
Scriitorul menționa și un alt pas important din istoria acestui vis, pas care, din păcate nu a fost continuat.
„Numai de tot târziu s-a ivit alt Mitică, D.A. Sturza, care, ajuns ministru de culte, a luat o hotărâre bărbătească și nu numai a obținut un credit de 5 milioane pentru ridicarea catedralei, ci a și ales locul unde urma să se facă zidirea, unde azi se află statuia lui C.A. Rosetti”.
Din păcate, pentru că nu a existat un consens politic transpartinic pentru proiect, schimbările politice l-au șters de pe lista priorităților, iar banii au fost cheltuiți pentru alte lucruri.
După mai puțin de o sută de ani, Catedrala Națională nu numai că a fost începută, ci și sfințită – iar aceasta s-a petrecut, în mod simbolic, în Anul Centenar al Marii Uniri. Sfântul locaș a fost sfințit de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și de Părintele Patriarh Daniel în 25 noiembrie 2018.
Vezi aici galeria cu fotografiile istorice de la eveniment:
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 258
Id: 75091
Data: Oct 17, 2021
Imagine:
Vineri s-au împlinit 99 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, moment care a consfințit nașterea României Mari. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Alba Iuliei a oficiat slujba de Te Deum, iar instituțiile culturale locale au inaugurat seria de .....
Data: Oct 17, 2021
Părintele Arhiepiscop Nifon va oficia duminică slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii Pătroaia din satul Pătroaia Deal, comuna .....
Data: Oct 17, 2021
În municipiul Chişinău din Republica Moldova va fi amplasată o statuie a Reginei Maria.
Proiectul, elaborat de asociația „Monumentum”, a fost aprobat de .....
Data: Oct 18, 2021
În urmă cu 31 de ani a trecut la cele veşnice renumitul duhovnic român, Părintele Paisie Olaru, propus recent pentru
Data: Oct 18, 2021
Mănăstirea Golia, Muzeul Sf. Ier. Dosoftei, Bojdeuca lui Creangă, dar şi alte obiective din zona Moldovei pot fi vizitate virtual .....
Data: Oct 18, 2021
În Uniunea Europeană, cele mai multe victime ale traficului de persoane (74%) provin din România. Grupul de .....
Data: Oct 18, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).