Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va deschide ediția din acest an a Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae” de la Iași, iar Președintele Academiei Române va susține conferința inaugurală. Evenimentul se desfășoară în între 11 și 13 mai și are tema: „«Nu este bine să fie omul singur…» Pandemie, Izolare, Isihie”.
Organizatorii transmit că și această ediție, la fel ca cele anterioare, „conectează discursul teologic la agenda socială, dedicându-se unei teme care, în diferite intensități și pe fundalul unei multitudini de experiențe personale și/sau colective, ne marchează pentru al treilea an consecutiv”.
Tema a fost aleasă deoarece, „cu excepția Potopului, pandemia încă în desfășurare reprezintă o provocare unică în felul ei în istoria scrisă a umanității”.
„Ieșirea din încremenirea pe care o provoacă impactul unui fenomen negativ se face prin rugăciune și analiză lucidă, prin meditație și introspecție, prin nădejde și luciditate deopotrivă”, afirmă organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului din acest an.
Vor participa istorici, teologi, psihologi, medici, filosofi, publiciști, economiști.
Program
10 mai
16:00-20:00 Ateliere în licee / spațiul universitar.
11 mai
10:00-14:00 Ateliere în licee / spațiul universitar.
17:00-18:00 Ceremonia de deschidere
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, Iași
Prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul Universității Al. I. Cuza, Iași
Pr. conf. univ. dr. Radu Preda, Comitetul științific al Simpozionului
18:00-20:00 Dezbatere publică: Înainte și după. Lecțiile pandemiei
Invitați:
PS Ignatie Trif
Prof. univ. dr. George Cristian Curcă
Prof. univ. dr. Adrian Opre
Moderator: Pr. conf. univ. dr. Radu Preda
12 mai
09:00-10:30 Conferința inaugurală: Portretul pandemiei
Invitat: Ioan Aurel Pop
Moderator: Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan
10:30-12:00 Sesiunea I: Simțul vieții în pandemie
Acad. prof. univ. dr. Ștefan Afloroaei
Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Popa
Moderator: Dr. Petru Cernat
12:00-12:30 Pauză
12:30-14:00 Sesiunea II: Urgența medicală și spirituală în pandemie
Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea
Pr. prof. univ. dr. Emanoil Băbuș
Moderator: Asist. univ. dr. Alexandru Prelipcean
14:00-15:00 Pauză
15:00-16:30 Sesiunea III: Provocări liturgice și pastorale în izolare
Pr. prof. univ. dr. Viorel Sava
Dr. Adina Brândușa Baciu
Moderator: Arhim. asist. univ. dr. Nathanael Neacșu
16:30-17:00 Pauză
17:00-18:30 Sesiunea IV: Pastorația digitală – între instrument și realitate
Pr. conf. univ. dr. Radu Preda
Răzvan Bucuroiu
Moderator: Pr. lect. univ. dr. Cătălin Vatamanu
13 mai 2022
09:00-10:30 Sesiunea V: Isihie și rugăciune pentru omul contemporan
Pr. Prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teșu
Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan
Moderator: Pr. lect. univ. dr. Roger Coresciuc
10:30-11:00 Pauză
11:00-12:30 Sesiunea VI: Isihia ca mod de trăire a izolării
Pr. prof. univ. dr. Constantin Coman
Arhim. Hrisostom Rădășanu
Moderator: Pr. Conf. univ. dr. Emilian Roman
12:30-13:00 Pauză
13:00-14:30 Sesiunea VII: Influența isihasmului asupra Teologiei Dogmatice
Pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja
Pr. conf. univ. dr. Gheorghe Holbea
Moderator: Pr. conf. univ. dr. Dan Sandu
14:30-15:30 Pauză
15:30-17:00 Sesiunea VIII: Pedagogia pandemiei. Câteva direcții
Conf. univ. dr. Damian Iulian
Prof. univ. dr. Nicu Gavriluță
Prof. univ. dr. Cristinel Ștefănescu
Moderator: Pr. Cons. Sturzu Constantin
17:00-17:30 Concluziile simpozionului
Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan
Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloae” este organizat anual de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu scopul de a crea un spațiu dedicat dezbaterilor teologice despre istoria și spiritualitatea bimilenară a Bisericii în viața cetății.
Foto credit: Dacebook / Simpozion Stăniloae
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 251
Id: 76138
Data: Feb 6, 2022
Imagine:
„Ne confruntăm cu un fel de obscurantism modern. Știința împreună cu Biserica reprezintă ultimele paveze împotriva acestuia”, a .....
Data: Feb 6, 2022
Academia Română și Biblioteca Academiei organizează luni, în colaborare cu Fundația „Credință și Creație Maica Benedicta” a Mănăstirii Putna, o evocare intitulată „In memoriam Dan Hăulică. 90 de ani de la naștere”.
Gazdă va fi criticul de artă Doina Mândru, care a .....
Data: Feb 6, 2022
Luni, 7 februarie 2022, s-au împlinit 107 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist.
Repere biografice
Patriarhul Teoctist – Teodor Arăpașu – s-a născut în data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, județul Botoșani. A fost cel de-al .....
Data: Feb 7, 2022
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oficiat duminică, 6 februarie, Sfânta Liturghie la Paraclisul Căminului de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” .....
Data: Feb 7, 2022
Luni, 7 februarie, se împlinesc 17 ani de la apariţia primului număr al Ziarului Lumina.
Cotidianul, editat la Iaşi era lansat, tot într-o zi de luni – 7 februarie 2005, la Bucureşti, cu articolul de deschidere dedicat aniversării zilei de naștere a .....
Data: Feb 7, 2022
Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic a oficiat luni, la Mănăstirea Putna, slujba Parastasului la 107 ani de la nașterea Patriarhului Teoctist, despre care a afirmat că „l-a ales și l-a chemat Dumnezeu să fie al treilea mare ctitor al Mănăstirii Putna, iar el a răspuns cu multă .....
Data: Feb 7, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).