Istoria ne invață cum să fim creștini: Sf. Dimitrie cel Nou cinstit la Mănăstirea Middletown

Mănăstirea ortodoxă romană din Middletown, in statul american New York, și-a serbat ocrotitorul, pe Sf. Dimitrie cel Nou, atat in ziua de pomenire, cat și la sfarșit de săptămană, pentru a permite cat mai multor credincioși să participe.

Obștea a oficiat joi seară slujba de priveghere in cinstea sfantului, iar vineri, in ziua de pomenire a sfantului, au fost oficiate Sfanta Liturghie și Taina Sfantului Maslu pentru credincioșii care au putut fi prezenți la mănăstire.

Aceste slujbe au fost urmate de binecuvantarea a cinci dintre cele opt icoane care vor impodobi turla noului pavilion al mănăstirii, pus sub ocrotirea Sfantului Ierarh Iacob Putneanul. Un fragment din moaștele sfantului se păstrează in biserica mănăstirii.

Cinci din cele opt icoane care impodobesc turla noului pavilion de la Mănăstirea Middletown au fost binecuvantate sambătă, 28 octombrie 2023. Foto: Mitropolia celor două Americi

Obștea și-a dorit aceste icoane ca pe o mărturie a prezenței Mantuitorului și a Sfinților Lui pentru toți cei care vor trece pragul mănăstirii.

Vineri seară a fost oficiată Vecernia Mare, iar sambătă Mitropolitul Nicolae a oficiat Sfanta Liturghie.

„Istoria de invață cum să fim creștini”

Părintele Mitropolit a amintit, in cuvantul de invățătură, momentele in care Sf. Dimitrie cel Nou s-a dovedit ocrotitor al Bucureștilor, de la cutremurul din 1802 și Ciuma lui Caragea din 1813 și pană in anii 1980, cand regimul comunist voia să mute Catedrala Patriarhală la Mănăstirea Văcărești, cea care a fost ulterior demolată.

„Probabil nu știți că, in octombrie 1989, chiar in ziua de prăznuire a Sfantului, regimul comunist a organizat Marea Adunare Generală chiar in timpul pelerinajului. Și au cerut să fie mutate moaștele din catedrală, să nu ii tulbure pe liderii comuniști”, a rememorat Inaltpreasfințitul Părinte Nicolae.

Mitropolitul celor două Americi a oficiat Sf. Liturghie la hramul Mănăstirii Middletown sambătă, 28 octombrie 2023. Foto: Mitropolia celor două Americi

„Patriarhul Teoctist a acceptat să mute moaștele la baza dealului, in Biserica Sfantului Nicolae. După două luni, regimul comunist a picat. Această istorie a prezenței ocrotitoare a Sf. Dimitrie cel Nou a fost prezentată de PS Paisie Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, la slujba Privegherii din 26 octombrie�la Catedrala Patriarhală din București.”

„Este bine să nu uităm istoria, pentru că istoria ne invață cum să fim creștini. Istoria ne invață cum au trăit creștinește părinții și bunicii noștri. Istoria ne invață cum am fost ocrotiți de Sfinți, cum am trecut prin multe necazuri și prin perioade de asuprire sub turci și sub comuniști, cum Sfinții sunt cei care ne-au apărat și care ne-au primit rugăciunile”, a mai spus Mitropolitul celor două Americi.

„Istoria ne invață cum să fim creștini”, a spus Mitropolitul Nicolae sambătă, 28 octombrie 2023, la hramul Mănăstirii Middletown din statul american New York. Foto: Mitropolia celor două Americi

„Istoria este un lucru foarte folositor pentru fiecare creștin ca să invețe ceva pentru viața lui creștinească. Cine nu-și cunoaște istoria, acela nu-și cunoaște nici rădăcinile, nici părinții, nici neamul și nu va știi să dăruiască mai departe copiilor și nepoților nici credința ortodoxă și nici istoria neamului. Fără acestea, suntem fără identitate, suntem oameni dezrădăcinați.”

Darul sfantului și jertfa oamenilor

In continuare, Părintele Stareț Ieremia adresat mulțumiri tuturor preoților prezenți la hram, dar și tuturor celor care au ajutat mănăstirea. „Sfantul Dimitrie a dat harul, dar el a fost menținut prin jertfa și dragostea oamenilor”, a spus starețul obștii.

Ultima slujbă a zilei a fost Parastasul ctitorilor. Ziua s-a incheiat cu o agapă frățească dăruită de credincioșii devotați mănăstirii. Deși ziua se anunța ploioasă, s-a dovedit a fi o zi insorită și frumoasă de octombrie.

In 27 octombrie 2001 a fost oficiată prima liturghie la Middletown. In perioada 2007-2011 a fost construită biserica, s-a amenajat curtea mănăstirii și s-au asfaltat drumul de acces și parcarea. Biserica a fost sfințită in 5 iunie 2011, iar pictura in 23 octombrie 2016.

La inceputurile vieții de obște, in 2006, mănăstirea a fost condusă de Părintele Arhimandrit Clement Haralam, actualul Mare Eclesiarh de la Catedrala Patriarhală din București, unde se află moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou.

„Sf. Dimitrie a dat harul, dar el a fost menținut prin jertfa și dragostea oamenilor”, a spus starețul Ieremia Berbec sambătă, 28 octombrie 2023, la hramul Mănăstirii Middletown. Foto: Mitropolia celor două Americi

Din 2020, stareț este Protos. Ieremia Berbec, fost membru al obștii Putnei.�La Mănăstirea „Sf. Dimitrie cel Nou” din Middletown, New York, se oficiază zilnic slujbe după tipicul mănăstirilor cu tradiție din Romania.

Vezi și:

  • Mănăstirea Middletown primește un fragment din moaștele Sf. Iacob Putneanul: Starețul Putnei a sfințit racla

Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 169

Id: 79507

Data: Nov 1, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).