Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va oficia miercuri dimineață slujba Parastasului, pentru părintele arhimandrit Mina Dobzeu, la Catedrala Episcopală din Huși.
Părintele Mina Dobzeu a trecut la Domnul, joi, 7 iunie 2018, in chilia sa din cadrul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, slujba inmormantării fiind oficiată sambătă, 9 iunie.
Părintele, originar din Basarabia, a fost arestat timp de 11 luni, in perioada 1948-1949, pentru proteste impotriva scoaterii invățămantului religios din școală.
In 1959, a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din București), scos din monahism și condamnat din nou la inchisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal.
A fost inchis la Galați, Jilava, Gherla și in colonia de muncă din Delta Dunării.
In inchisorile comuniste, părintele a continuat să răspandească invățătura de credință ortodoxă, fără să se gandească la riscuri, invățandu-și colegii de celulă rugăciuni.
Aflat la inchisoarea Jilava, in 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat in credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”.
„Rugăciunea inimii” se adresează tuturor oamenilor pentru că fiecare va fi răsplătit după măsura lui.
Intr-un dialog cu Ieromonahul Cleopa Paraschiv, Arhimandritul Mina recomanda ca „Rugăciunea inimii” să fie săvarșită zilnic, de fiecare in parte.
„Recomand să se facă acest exercițiu al �Rugăciunii lui Iisus� timp de 15 minute zilnic, intr-o cameră, in singurătate, stand in genunchi, nu cu fața la pămant, cu mainile adunate la piept. Astfel, spunem această rugăciune concentrandu-ne la cuvintele ei și ne coboram cu mintea in inimă. Mintea trebuie să zică cu ințelegere, inima cu afecțiune, iar voința, insușirea sufletului, să pună de acord rațiunea cu afecțiunea. Astfel se realizează calitatea rugăciunii in ființa noastră, in care implinim și asemănarea cu Dumnezeu”.
Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu s-a născut in data de 05 noiembrie 1921, in satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna, pe teritoriul actual al Republicii Moldova.
Foto credit: Doxologia
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 195
Id: 78434
Data: Jun 6, 2023
Imagine:
Mănăstirea Cocoș din Tulcea și-a serbat duminică hramul, Pogorarea Sfantului Duh. Cu ocazia hramului, moaștele Sfinților de la Niculițel au fost așezate spre inchinare intr-un baldachin special amenajat.
Episcopul Visarion .....
Data: Jun 6, 2023
„Mai presus de efortul nostru de a ințelege taina de nepătruns a Preasfintei Treimi este implinirea voii Preasfintei Treimi, ca, in felul acesta, să devenim fii după har ai Preasfintei Treimi”, a precizat luni Preasfințitul Părinte .....
Data: Jun 6, 2023
Centrul Român de Cultură şi Spiritualitate al parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam a sărbătorit, la marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt (4 iunie a.c.), după sfânta Liturghie şi Vecernia plecării genunchilor săvârșite de Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură, cea de-a doua .....
Data: Jun 6, 2023
Biblioteca Națională a Romaniei va organiza joi o Conferință Internațională, intitulată „Fotografia romanească. Perspective locale şi tendinţe europene”. Evenimentul va fi desfășurat in parteneriat cu Institutul .....
Data: Jun 6, 2023
„Sărbătoarea Preasfintei Treimi ne aduce in atenție un adevăr fundamental al creștinismului, anume că iubirea dumnezeiască, deplină, perfectă, absolută, este modelul celei mai bune relații dintre unitate și .....
Data: Jun 6, 2023
Congresul Tinerilor Creștini Ortodocși din Oltenia s-a desfăşurat sambătă in Parohia Poiana din județul Gorj.
Aflat la a 17-a ediţie, evenimentul a fost organizat de Sectorul Cultural şi Sectorul Invăţămant, .....
Data: Jun 6, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).