Astazi, drumul bisericutelor de lemn din Moldova se opreste la Strahova, în imediata vecinatate a Dorohoiului (judetul Botosani), acolo unde exista un lacas ridicat de obstea satului la sfârsit de secol XVIII si care, în 1928, a fost salvat de la disparitie de preotul carturar Dumitru Furtuna. Sat vechi, razesesc, întemeiat într-un caus de vale, strajuit de dealul Polonic, Strahova a pastrat pâna astazi, în ciuda apropierii sale de oras, aerul unei comunitati patriarhale. Deloc întâmplator, deci, bisericuta de lemn construita în veacul al XVIII-lea a ramas în picioare pâna în zilele noastre.Înaltata pe un dâmb din mijlocul satului, de unde privirea poate ajunge pâna departe, spre drumul Sucevei sau spre Cobîla Dorohoiului, bisericuta pare un strajer atent, gata sa protejeze întreg spatiul. În jur, la umbra crucilor, s-a strâns, în timp, înca un sat. Strahovenii de odinioara se odihnesc aici, sub streasina bisericii în care s-au botezat si au fost cununati, pecetluind tainica legatura dintre trecut si prezent. Cu siguranta, destinul acestei ctitorii de lemn ar fi fost altul daca, la începutul secolului trecut, preotul Dumitru Furtuna, un carturar de renume al epocii, întemeietorul Seminarului Teologic din Dorohoi, nu ar fi depus eforturi neobosite pentru a o salva. Monument istoric, lacasul se afla atunci într-o stare de degradare accentuata. Vizitându-l si simtind pericolul iminent, parintele Furtuna, ajutat de elevii seminaristi, l-a renovat din temelii. Gratie acestei munci sustinute, azi satul Strahova are înca în picioare nu doar bisericuta strabunilor, ci si o parte importanta din istoria sa. „Bisericuta asta e simpla, e facuta dupa puterea oamenilor. Cred ca asta te cucereste cu totul la un lacas de lemn“, considera parintele Marius Onofrei, parohul de la Strahova. O legenda a locului spune ca bisericuta ar fi existat înca de pe vremea lui Ştefan cel Mare si ca voievodul însusi, venind la Cobîla (cabela), satul vecin, unde existau grajdurile domnesti, sa-si vada caii, ar fi coborât sa se închine si aici. Nu exista însa date care sa confirme aceasta ipoteza. Bisericuta este atestata documentar în 1756, asa cum se arata si în pisania de la intrare, realizata în 1928. „Aceasta biserica s-a facut la 1756, martie, de poporanii din Stracova, iar în anul 1928, noiembrie 21, s-a înnoit dupa chipul ei vechiu si ca un semn de sufleteasca legatura cu un sat de drept credinciosi crestini din preajma orasului Dorohoi, prin osârdia preotului econom stavrofor Dumitru Furtuna, directorul seminarului nostru din Dorohoiu, ajutat de Ilie Airinei si de sateanul C. Palimariu.“Stilul arhitecturalLacasul este construit din bârne de stejar, pe talpi de stejar si temelie de piatra, iar acoperisul este de dranita. Peretii sunt blaniti cu scândura atât la interior, cât si la exterior, tehnica frecvent întâlnita în cazul constructiilor de lemn, la care se recurgea în special pentru protectia de curenti si umezeala. „Cred ca în 1928 biserica a fost modificata radical. A fost consolidata, poate chiar refacuta integral. Nu s-au pastrat, din pacate, foarte multe date referitoare la istoricul ei. Tot atunci a fost blanita cu scândura pe interior si exterior. De asemenea, partea de sus a catapetesmei a fost pictata cu elevii de la seminar“, explica pr. Marius Onofrei. Cele mai recente reparatii au fost facute în ultimii ani, fiind înlocuita scândura cu care era blanit exteriorul, consolidata fundatia si înlocuita dranita de pe acoperis. „Am vrut sa ma asigur ca la exterior totul este bine facut, tocmai din dorinta de a putea conserva cât mai bine interiorul“, explica parintele Onofrei.Icoanele împaratesti, cele mai vechi odoareDin pacate, cele mai vechi icoane si obiecte de cult pastrate în acest lacas nu merg, în timp, mai departe de 1928, data refacerii sale generale. Catapeteasma este asezata pe un perete construit din zid, asa cum este si peretele despartitor, cel mai probabil cu rol de sustinere a lacasului. Partea de jos a catapetesmei prezinta o pictura destul de veche si valoroasa sub aspectul stilului. Cele mai pretioase odoare pastrate sunt icoanele împaratesti.Strahova, fostul sat StrachinaÎn lucrarea „Legendele Dorohoiului“, Elena si Octav Gutic consemneaza ca, în vechime, denumirea satului era Strachina, dupa forma depresiunii în care se închegase asezarea: „În jur se întindeau padurile de pe cumpana apelor ce desparte bazinul Siretului de cel al Jijiei. Cu câteva secole în urma, în aceste paduri haladuiau în voie jivinele salbatice, dar si oamenii oropsiti de soarta care, în disperare, devenisera tâlhari si haiduci. Negustorii slavi, mai ales cei ucraineni si polonezi, care cumparau pe vremuri iepe din crescatoria de la Cobîla Dorohoiului, vecina cu satul Strachina, înspaimântati de vecinatatea codrilor, au dat vechii localitati Strachina numele de Strahova (strah - spaima, frica)“. Oficial, localitatea Strahova este atestata documentar în 1746, cu 10 ani înaintea bisericii. „În decursul veacurilor, satul a apartinut, din punct de vedere administrativ, comunelor Şendriceni, Lozna sau Broscauti. În istoricul lui Ghibanescu se arata ca Strahova si Trestiana erau o singura mosie si apartineau boierilor Calimachi“, explica pr. Marius Onofrei. (Reportaj semnat de Otilia Balinisteanu si publicat în "Ziarul Lumina" din data de 2 noiembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 654

Id: 35156

Data: Nov 2, 2013

Imagine: