Mănăstirea Frumoasa din Iaşi beneficiază de finanţare în cadrul proiectului „Reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din municipiul Iași”, derulat în parteneriat cu Primăria Iaşi. Proiectul a debutat în 23 septembrie 2017 şi se va încheia în data de 22 august 2021.
„Obiectivele specifice proiectului sunt reabilitarea ansamblului Mănăstirii Frumoasa în vederea integrării acestuia în circuitul turistic, cultural-istoric și religios din regiunea Nord-Est, promovarea și valorificarea potențialului turistic şi cultural” a declarat stareţa Mănăstirii Frumoasa pentru Doxologia.ro.
Din cadrul ansamblului așezământului monahal fac parte Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Palatul de pe ziduri, Palatul pentru femei, turnul clopotniţă, zidul de incintă.
Reabilitarea va duce la creșterea cu minimum 10% a numărului mediu anual de vizitatori.
Mănăstirea Frumoasa, atestată în urmă cu peste 430 ani, este rezultatul unui efort de construire început în secolul al XVI-lea și finalizat în prima parte a secolului XIX.
După aproximativ 6 luni de la demararea lucrărilor la o locuință destinată unei familii cu 6 copii din comuna Orțișoara, Mitropolitul Banatului a participat duminică la slujba de sfințire a casei. Lucrările la mansardă sunt în plină desfășurare.
Înaltpreasfinția Sa a .....
Data: Jan 28, 2020
La trei ani de la mutarea la Domnul, exemplul de smerenie și vorbele Părintelui Proclu Nicău stârnesc dorul după Dumnezeu.
„Nimica sunt, nimica pot, nimica am”, erau cuvintele pe care le avea pe buze. I le-ar fi spus un înger unui bătrân ca rețetă pentru mântuire, .....
Data: Jan 28, 2020
În Duminica a 32-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oficiat Sfânta Liturghie în Capela Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc. La slujbă au participat pacienți, cadre medicale și credincioși veniți din municipiu.
Vorbind despre .....
Data: Jan 28, 2020
Liceul Teoretic „Sf. Trei Ierarhi” (LTSTI) organizează joi, 30 ianuarie 2020, la Biserica „Sf. Nicolae”-Ghica un concurs în care elevii vor evoca viața ocrotitorilor spirituali ai instituției.
Concursul „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi – călători prin istoriografia .....
Data: Jan 28, 2020
Prințul Charles a vizitat Biserica Nașterii Domnului din Betleem la finalul săptămânii trecute. Moștenitorul tronului britanic a fost primit vineri de Patriarhul Teofil al Ierusalimului și de reprezentanții celorlalte confesiuni care dețin lăcașuri de cult în complexul de pe locul .....
Data: Jan 28, 2020
230 de africani au primit duminică Taina Sfântului Botez în estul orașului Morogoro din Tanzania, informează Orthochristian.
Slujba Botezului a .....
Data: Jan 28, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).