„Iertarea păcatelor, înfierea prin har şi începutul învierii duhovniceşti, adică începutul vieţii sfinte” sunt cele trei daruri pe care le primim la botez, a spus Patriarhul Daniel în predica rostită duminică la Mănăstirea Cernica.
Omilia a fost adresată cu prilejul Duminicii dinaintea Botezului Domnului, când se citeşte textul evanghelic de la Sf. Ev. Marcu.
Iertarea păcatelor
Patriarhul României a punctat, în omilia sa, diferenţa dintre botezul Sfântului Ioan şi botezul creştin şi a evidenţiat că iertarea păcatelor se dăruieşte doar prin botezul instituit în numele Preasfintei Treimi.
„Botezul pocăinţei era o formă pregătitoare a botezului creştin pe care îL va institui Mântuitorul Iisus Hristos când spune: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Sfântul Ioan pregăteşte botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, dar nu spune că se dăruia iertarea păcatelor prin acest botez, ci era doar o pregătire, pentru că iertarea păcatelor şi primirea Harului Duhului Sfânt se va realiza prin botezul creştin instituit în numele Preasfintei Treimi.
Botezul Sfântului Ioan Botezătorului era începutul botezului, iar botezul creştin era desăvârşirea botezului, a spus patriarhul.
Ce înseamnă înfierea prin har?
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat că botezul creştin va oferi, ca botez prin apă şi Duh Sfânt, nu doar iertarea păcatelor, ci şi înfierea prin har a omului care se botează în numele Sfintei Treimi.
El a explicat ce înseamnă înfierea prin har:
„Prin harul Duhului Sfânt noi devenim fii şi fiice ai lui Dumnezeu după har. După cum Fiul lui Dumnezeu cel Veşnic, Iisus Hristos, este Fiul Tatălui Ceresc după natură, noi devenim fii şi fiice ai lui Dumnezeu, după har, pe baza credinţei în Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos”, a spus Preafericirea Sa.
Celor care l-au primit pe Iisus, l-au mărturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu cel Veşnic făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, aceştia devin fii ai lui Dumnezeu, spune Sf. Ioan Evanghelistul, nu născuţi din poftă bărbătească sau din pofta cărnii, ci de la Dumnezeu, adică de la Duhul Sfânt.
Învierea duhovnicească
Cel de-al treilea dar primit prin botez se referă la „începutul învierii noastre sufleteşti”.
„Începutul învierii sufletului din moartea pricinuită de păcat”, a spus patriarhul, înseamnă „începutul unei vieţi sfinte”.
„Există două învieri: învierea sufletului din moartea cauzată de păcat şi învierea trupului la sfârşitul veacurilor sau învierea de obşte. De aceea Mântuitorul a spus: A venit vremea şi acum este când cei morţi vor auzi glasul Fiului Omului şi cei care vor auzi vor învia. Este vorba despre învierea sufletului la auzirea evangheliei lui Hristos”.
Apoi, la evanghelia de la înmormântare se spune: Adevărat vă zic vouă, toţi cei din morminte, adică cei morţi trupeşte, vor învia. Cei care au făcut fapte bune spre învierea vieţii veşnice şi cei care au făcut fapte rele spre învierea judecăţii.
La final, Patriarhul României a oferit mai multe daruri pentru mănăstirea Cernica.
În predica de la Catedrala Patriarhală din Duminica dinaintea Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a explicat de ce este nevoie de pregătire sufletească pentru a-L primi pe Domnul.
Episcopul vicar patriarhal a oferit un exemplu practic din viața .....
Data: Jan 3, 2021
În prima zi din anul 2021, Episcopul Gurie a îndemnat la păstrarea integrității „în mijlocul furtunilor vremurilor de astăzi”.
Episcopul .....
Data: Jan 3, 2021
Telegraful Român de la Sibiu a fost înființat de Sfântul Andrei Șaguna, primul număr apărând la 3 ianuarie 1853. Scopul „foii” era acela de „a împărtăși poporului român din politică, industrie, comerciu și literatură, idei și cunoștințe practice, potrivite cu timpul și .....
Data: Jan 3, 2021
Părinţii Lucian Roşu şi Petre Coman au fost pomeniţi sâmbătă la Roma cu prilejul împlinirii unui an, respectiv un deceniu, de la trecerea lor în veşnicie. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte vicar Atanasie de Bogdania, în paraclisul Adormirea Maicii Domnului de .....
Data: Jan 3, 2021
În prima zi a Anului Nou 2021, Episcopul Siluan al Ungariei și-a exprimat speranța că pandemia va fi depășită.
„Bunul Dumnezeu ne va ajuta pe toți să depășim această încercare și să putem reveni la viața trăită în condiții normale, cu sprijinul medicilor, dar mai .....
Data: Jan 3, 2021
„Vova vagabondează pe străzile Orheiului de mai mult timp și a dormit pe unde a apucat, însă de astăzi (sâmbătă – n.r.) devine primul beneficiar al Casei Sfântului Spiridon, ocrotitor pentru oamenii fără adăpost din regiunea Orheiului”, a notat pe pagina de Facebook .....
Data: Jan 3, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).