Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis duminică un mesaj de condoleanțe, după plecarea la cele veșnice a mamei Preasfinţitului Părinte Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Patriarhul României scrie că a fost un model luminos de mamă creștină.
Mama ierarhului, Tasia Nica a crescut cinci copii în dragoste de Dumnezeu și Biserică, afirmă părintele patriarh, care precizează: „Pomul bun se cunoaște după roade”.
Text integral:
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel
Preasfinția Voastră,
Îndoliată familie,
Am primit cu multă tristeţe vestea trecerii din această viaţă a mamei Preasfinţiei Voastre, Tasia, fiică a Bisericii noastre, vrednică de cinstire.
Iubită de familia sa şi de cei din jur, Doamna Tasia reprezintă pentru cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o un model luminos al mamei creştine, care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei sale, având o credinţă creştină profundă şi statornică.
Harnică şi darnică, înțeleaptă şi răbdătoare, unind rugăciunea cu munca, şi-a crescut cei cinci copii (patru fete şi un băiat) în dragoste faţă de Dumnezeu şi de Biserică, de frumusețile locurilor natale şi ale sufletului românesc, susţinându-i la şcoli, pentru a se forma intelectual ca oameni.
Plină de credinţă şi speranţă, de bunătate şi smerenie, ea s-a bucurat să știe că singurul ei băiat, mezinul Vlad, a ales viaţa monahală la Sfânta Mănăstire Neamţ, primind numele Emilian şi devenind apoi slujitor vrednic al Bisericii noastre, astăzi Preasfinţitul Părinte Emilian, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
În ultima parte a vieţii sale şi-a urmat fiul la Râmnicu Vâlcea (2009-2017), apoi la Arad (2017-2021), susţinându-l spiritual, ca o mamă jertfelnică, în slujirea sa de ierarh.
Un vechi proverb românesc ne spune că pomul bun se cunoaşte după roade. Putem vedea astăzi că Doamna Tasia Nica a cultivat darurile primite de la Dumnezeu şi le-a făcut roditoare pentru binele Bisericii noastre.
În aceste momente de întristare şi doliu ne aducem aminte de îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Nu vă întristaţi ca cei care nu au nădejde; pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (1 Tesaloniceni 4, 13-14).
La ceas de vremelnică despărțire până la Învierea cea de obşte, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletul roabei Sale Tasia, în lumina şi pacea Împărăţiei Cerurilor unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar familiei îndoliate şi tuturor celor care au cunoscut-o şi preţuit-o, să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească.
Veşnica ei pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndurerată,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit Ziarul Lumina
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 257
Id: 75086
Data: Oct 17, 2021
Imagine:
SC Valcon Roofs SRL a transmis precizări despre lucrările de la Catedra Națională. Acestea sunt oferite pentru corecta informare a opiniei publice, în contextul .....
Data: Oct 17, 2021
Compania Theda Mar – Marmosim a transmis vineri precizări referitoare la lucrările prestate la Catedrala Națională. Acestea sunt .....
Data: Oct 17, 2021
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a primit vineri decorația Crucea Casei Regale a României.
Aceasta i-a fost înmânată de .....
Data: Oct 17, 2021
În calendarul zilelor internaționale ONU, 17 octombrie este Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei. În România, cei mai afectați sunt copiii: o treime din ei trăiesc sub pragul de sărăcie.
Ediția din anul acesta a Zilei Internaționale pentru Eradicarea .....
Data: Oct 17, 2021
„La Catedrala Sf. Petru din Roma au muncit zidari, pietrari și fel de fel de alți meșteri și maeștri peste două sute de ani”, scria Ioan Slavici într-o ediție din 1924 a revistei Arhitectura. „Minune prea de tot mare n-ar fi dac-ar trebui să treacă fie măcar și numai o sută .....
Data: Oct 17, 2021
Vineri s-au împlinit 99 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, moment care a consfințit nașterea României Mari. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Alba Iuliei a oficiat slujba de Te Deum, iar instituțiile culturale locale au inaugurat seria de .....
Data: Oct 17, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).