Arhiepiscopul Dunării de Jos a afirmat marți că Sf. Cuv. Parascheva este persoana cea mai îndrăgită de români, după Maica Domnului. Ierarhul a transmis pe Facebook un mesaj de recunoștință, speranță și rugă, în care vorbește despre legătura sfintei – pe care o vede ca pe o persoană vie – cu eparhia Dunării de Jos.
„Suntem în orașul de la Dunăre. Maică, cum vom uita intrarea Sfintelor Moaște în Moldova prin portul Galaţi? Ai mers la Iași. Din neam în neam, de sute de ani ai lăsat duhul tău în viața noastră, creștinii de la Dunăre, din Balcani și din toată țara, prin iubire și ajutor”, a scris arhiepiscopul.
„Haideți să-i mulțumim Sfintei Parascheva pentru numele ei sfânt pe care îl poartă multe persoane, pentru bisericile închinate ei și pentru Cantina «Sf. Parascheva», unde sute de persoane zilnic se hrănesc din credință cu pâine! Dar mai ales, te rugăm, Maică, izbăvește-ne de toată boala și de toată neputința!”, continuă mesajul.
Ierarhul amintește că spitalul Covid-19 din Galaţi și personalul acestuia se află sub ocrotirea sfintei și înseamnă credincioșii să se roage pentru personalul medical:
„Să ne rugăm, fraților, pentru cei care ne îngrijesc sănătatea, medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Galaţi! 365 din 365 de zile, ei știu cine este Sfânta Parascheva: doctorul neînfricat care se atinge de orice bolnav și cu puterea lui Dumnezeu întărește forța medicului care îi dă tratamentul de vindecare celui bolnav”.
Arhiepiscopia Dunării de Jos administrează și un orfelinat de fete aflat sub ocrotirea sfintei, a mai menționat ierarhul, mulțumindu-i pentru prezența ei în viața fetelor.
„Nu pot merge mulți la moaștele tale, Sfântă. Însă, prin duhul tău te rugăm să fii prezentă în noi toți care în această seară îți rostim acatistul ca să ne ții în picioare sănătoși!”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
La Iași se desfășoară pelerinajul de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Joi Sfânta Liturghie va fi oficiată în aer liber. Moaștele au fost scoase vineri spre închinare în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, iar manifestările se desfășoară cu măsuri stricte de protecție sanitară.
Foto credit: Doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 263
Id: 75050
Data: Oct 13, 2021
Imagine:
La intrarea în cimitirul Mănăstirii Cernica a fost amplasată o hartă cu locurile unde sunt înmormântate personalităţile care îşi dorm acolo somnul de veci. Harta poate fi accesată şi prin internet.
Proiectul le oferă posibilitatea credincioşilor să identifice mai .....
Data: Oct 13, 2021
Moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica sunt aduse miercuri spre închinare la parohia bucureșteană „Sfântul .....
Data: Oct 13, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a participat săptămâna trecută la consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Dolj, informează eparhia. Ierarhul i-a felicitat pentru .....
Data: Oct 13, 2021
Peste 50.000 de pelerini au venit de vineri până acum în Iaşi la întâlnirea cu Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Gheorghe Pelerinul, ale căror moaşte sunt aşezate în curtea Catedralei Mitropolitane.
Sfânta Liturghie de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va fi .....
Data: Oct 13, 2021
Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat marți lucrările de extindere a Centrului rezidențial pentru vârstnici „Sfinții Zaharia și .....
Data: Oct 13, 2021
Muzeul Olteniei din Craiova a inaugurat luni Salonul Național de Restaurare 2021, unde sunt .....
Data: Oct 13, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).