Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului și-a serbat cu anticipație onomastica sambătă, la Biserica Sf. Mormant, cand au fost pomeniți Sfinții 40 de Mucenici din Sevasta conform calendarului nerevizuit. Reprezentantul Patriarhiei Romane la Locurile Sfinte a transmis mesajul de felicitare al Patriarhului Romaniei.
Unul dintre Sfinții 40 de Mucenici din Sevasta se numea Teofil și este ocrotitorul spiritual al Preafericirii Sale Teofil al III-lea al Ierusalimului.�Cu acest prilej, la Biserica Invierii a fost oficiată o slujbă specială prezidată de Patriarhul Ierusalimului.
I-au fost alături in slujire ierarhi, clerici și credincioși. Slujba Liturghiei a fost urmată de o slujbă de Te Deum, in care s-a dus mulțumire pentru toate binefacerile revărsate asupra Preafericirii Sale și pentru ocrotirea Sfantului Mucenic Teofil, informează Arhim. Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Romane la Locurile Sfinte.
„După rugăciune, intregul alai de slujitori a urcat in Palatul Patriarhiei, unde a avut loc o recepție la care au fost prezenți, pe langă soborul slujitor și credincioșii care au participat la slujbă, oficialități, reprezentanți diplomatici care au prezentat mesaje de felicitare”, relatează Arim. Teofil Anăstăsoaie.
„Cu acest prilej, din partea Patriarhului Romaniei, am transmis un mesaj de felicitare frățesc, cu urările cuvenite cu acest prilej și ne-am exprimat urările de bine față de activitatea pastorală a Preafericitului Teofil al III-lea, in același timp mulțumindu-i pentru implicarea de care a dat dovadă in primirea și povățuirea pelerinilor ortodocși care ajung la Locurile Sfinte.”
„Deși in această perioadă grea, incercată de război, in Țara Sfantă incă pelerinii nu au sosit. Sunt doar călători sporadici care, curajoși fiind, au incercat să ajungă din nou să viziteze Locurile Sfinte. Sperăm ca negocierile diplomatice să fie incununate cu succes și acest lucru să se poată realiza din nou, respectiv miile de pelerini creștini să revină și să se poată bucura in Țara Sfantă”, transmite reprezentantul Patriarhiei Romane la Locurile Sfinte.
Foto credit: Arhim. Teofil Anăstăsoaie
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 126
Id: 80562
Data: Mar 17, 2024
Imagine:
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Romani (ASCOR) – Filiala Alba Iulia și Seminarul Teologic Ortodox „Sfantul Simion Ștefan” din ..... Data: Mar 17, 2024 |
Poporul bulgar s-a despărțit sambătă de Patriarhul Neofit, mutat la cele veșnice in cursul zilei de miercuri. Pe langă numeroșii credincioși ..... Data: Mar 17, 2024 |
„Postul este o inaltă școală, la care toți suntem chemați, pentru a arăta dragostea noastră față de Dumnezeu”, a spus ..... Data: Mar 18, 2024 |
„Adam, părintele nostru, a fost izgonit din Rai pentru că nu a postit”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul in Duminica Izgonirii lui Adam din ..... Data: Mar 18, 2024 |
Inaltpreasfințitul Părinte Casian a transmis un mesaj olograf pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin care invită părinții, ..... Data: Mar 18, 2024 |
Episcopul Ignatie al Hușilor a transmis vineri un mesaj prin care lansează o colectă publică cu scopul realizării unei noi racle pentru moaștele Sf. M. ..... Data: Mar 18, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).