Mihai Eminescu a fost pomenit la Ipotesti

Mihai Eminescu a fost pomenit, marţi, în bisericuţa familiei Eminovici din incinta Memorialului Ipoteşti, la împlinirea a 132 de ani de la moartea sa, informează Agerpres.

„Ipoteşti, în general, este emblema vieţii lui Eminescu, este chintesenţa prezenţei lui în lume. Noi cerem lui Dumnezeu iertare pentru păcatele pe care el şi familia lui le-au săvârşit în lume, că toţi suntem păcătoşi, dar oare nu trebuie să îl rugăm noi pe Eminescu să ne ierte pentru multe din păcatele pe care le-am făcut noi împotriva patriotismului, că nu am fost la fel de patrioţi ca el, că nu am simţit la fel de româneşte ca el? El cu adevărat a fost un român desăvârşit”, a afirmat preotul Valentin Tincu de la biserica din Ipoteşti.

La slujbă au participat reprezentanţi ai administraţiei judeţene, printre care şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Bogdan Dăscălescu, directorul Direcţiei pentru Cultură, Dănuţ Huţu, dar şi numeroşi oameni de cultură din întreaga ţară.

Lângă bisericuţa din Ipoteşti se află cimitirul cu mormintele a patru dintre membrii familiei lui Mihai Eminescu: Raluca şi Gheorghe, părinţii poetului, dar şi Iorgu şi Nicu, doi dintre fraţii săi.

Ulterior slujbei de pomenire, la bustul lui Eminescu din incinta Memorialului Ipoteşti a avut loc o depunere de jerbe de flori.

Foto credit: Agerpres/Cristi Lupaşcu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 320

Id: 73897

Data: Jun 16, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).