„În biserică facem Sfânta Liturghie, oficiem Sfintele Taine, dar și în casa parohială sau în casele noastre ne rugăm lui Dumnezeu. Este o mică biserică”, a spus Mitropolitul Andrei al Clujului la binecuvântarea casei parohiale din Răscruci.
Locuinţa parohială clujeană a fost sfinţită marţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, după finalizarea lucrărilor de restaurare.
Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat la ora 18:00 de un sobor de preoți, împreună cu protopopul locului, preotul Dan Hognogi, apoi a oficiat slujba Agheasmei şi a binecuvântat imobilul.
După cuvântul mitropolitului care a apreciat efortul depus pentru restaurarea locuinţei, părintele protopop Dan Hognogi a precizat că, „în toată istoria ei seculară, casa parohială din Răscruci, primește pentru prima dată binecuvântare arhierească”.
Preotul paroh din Răscruci, Dan Balog, a fost hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâu albastru. El a mulţumit chiriarhului pentru „prezență, slujire, dar mai ales pentru permanenta purtare de grijă”.
Casa parohială din Răscruci a fost cumpărată de comunitatea parohială înaintea anilor 1900, iar ultimele renovări au fost efectuate în anul 1980.
Ultimele nouă luni au fost marcate de lucrări susținute de renovare, dotare și înfrumusețare a casei parohiale, mai ales în contextul socio-economic actual. Lucrările au fost efectuate sub supravegherea parohului, prin contribuția comunității parohiale și a Consiliului local Bonțida.
Foto credit: Radio Renaşterea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 248
Id: 71186
Data: Sep 3, 2020
Imagine:
Părintele Patriarh Daniel a donat 10.000 de lei pentru Sara Nukina, o adolescentă afectată de o tumoare pe creier. Tânăra este cunoscută pentru generozitatea cu .....
Data: Sep 3, 2020
„Circuitul Bisericilor de lemn din Maramureş” a obţinut recunoaşterea drept Rută Cultural Turistică dezvoltată pe plan regional din partea Serviciului Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene în Domeniul Turismului,
Data: Sep 3, 2020
Editura Basilica a Patriarhiei Române a publicat recent volumul Preotul în fața chemării sale de păstor al sufletelor de Preot Petre Vintilescu, un îndrumar pentru slujitorii altarelor scris de unul din cei mai mari liturgiști din Biserica Ortodoxă .....
Data: Sep 3, 2020
Cu gândul şi inima la semenii aflaţi în dificultate, Preotul Laurenţiu Mocanu din parohia gălăţeană Frumuşiţa a construit „Căsuţa cu Bunătăţi”.
Proiectul a fost posibil datorită eforturilor comune ale Părintelui Laurenţiu şi ale mai multor voluntari din comunitatea .....
Data: Sep 3, 2020
Potrivit tradițiilor creștine, de Înălțarea Sfintei Cruci preoții din unele zone ale țării binecuvintează cu agheasmă pe credincioși și casele lor, cântând troparul „Mântuieşte, Doamne”. Întrucât această rânduială s-a păstrat și în parohii din Banat, Mitropolitul Ioan transimte un .....
Data: Sep 3, 2020
„Începutul anului nou bisericesc constituie pentru noi creștinii un moment de popas, prielnic pentru a cugeta mai bine la cele întâmplate și trăite în anul ce a trecut. Dar, mai ales, este și un moment de cumpănă, în aceste vremuri atât de apăsătoare, moment în care putem reașeza și .....
Data: Sep 3, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).