La începutul lunii octombrie 2013, Patriarhia Româna a organizat la Bucuresti Congresul International de Teologie „Receptarea operei parintelui Dumitru Staniloae astazi“, la care au participat numerosi teologi din tara si strainatate. Am avut ocazia sa vorbim atunci cu teologul grec Christos Arabatzis de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii „Aristotel“ din Tesalonic, Grecia, despre receptarea operei parintelui Dumitru Staniloae în spatiul grecesc precum si despre noile directii ale cercetarii teologice din aceasta tara. Ati observat vreo diferenta între receptarea teologica a parintelui Dumitru Staniloae în Sfântul Munte Athos si în spatiul academic din Grecia?În primul rând, de la începutul anilor '70 parintele Staniloae era cunoscut de monahii si parintii înduhovniciti ca Gheorghe Kapsanis sau Vasilios Gondikakis, acestia fiind entuziasmati de gândirea sa teologica. De aceea ei recomanda traduceri ale cartilor sale, pentru ca parintii înduhovniciti constata un tip de sfintenie la parintele Staniloae si, de asemenea, vad ca acest lucru pe care el îl traieste este o experienta a lui Dumnezeu, si de aceea poate sa si o descrie. Exista însa o diferenta la modul cum este privit teologul român. Profesorii de teologie îl privesc ca pe un teolog rational si filozof. Parintii înduhovniciti recunosc în parintele Staniloae pe omul rugaciunii si pe omul experientei, în timp ce teologii rationali se straduiesc sa îi vada filozofia sa, sa verifice ceea ce zice sau nu zice. Cel care l-a tradus primul pe teologul român a fost Nikos Matsoukas (n.r., a tradus din limba franceza Dieu est lâamour, în lb. greaca), si în aceasta lucrare se vede cât l-a influentat pe teologul grec parintele Staniloae. Parintele a ajutat teologii din Grecia sa înainteze cu mai mare siguranta în teologia luminii necreate, în deosebirea dintre creat si necreat, iar aceasta influenteaza gândirea teologica si în perioada contemporana. În aceste teme, parintele Staniloae a fost pentru noi o revelatie. În ce masura considerati ca parintele Staniloae se aseamana sau se deosebeste de teologii contemporani cu el din Grecia?Exista doua categorii de teologi în Grecia. Una a filozofilor care spun lucrurile pe care doar le gândesc la nivel rational, dar nu sunt oameni ai rugaciunii. Şi exista ceilalti teologi, din care cred ca fac parte si eu, care încearca sa fie foarte precauti la aceste inovatii care pot veni în minte, în intelect, si încearca sa fie atenti la discursul Sfintilor Parinti. Ca sa putem iesi din discursul Sfintilor Parinti si sa dialogam cu lumea contemporana, cu omul contemporan, si sa facem din mesajul Sfintilor Parinti mesaj de mântuire pentru umanitatea de astazi, trebuie sa avem rugaciune. Daca nu avem rugaciune, nu putem, iar în acest sens, parintele Staniloae realizeaza în mod esential o punte peste aceasta prapastie si dintr-o parte, si din cealalta, fiind si omul intelectual, rational, care gândeste, care scrie despre lumea epocii sale, despre problemele omului, despre cum pot coexista filozofia si teologia, dar el are si rugaciunea. Iar rugaciunea pentru parintele reprezinta o iluminare. Rugaciunea si iluminarea l-au facut sa vorbeasca si sa spuna toate cele pe care le-a spus, cu asa de mare siguranta. Noi suntem ezitanti. De multe ori ne gândim daca trebuie sa spunem sau nu ceva. El era sigur pe ceea ce spunea. Exista limite în mintea omeneasca si în cunoasterea omeneasca, iar pe acestea orice om le depaseste numai cu harul. Mai este de actualitate continuarea programului propus la Atena în 1936 de catre parintele George Florovsky pentru realizarea neosintezei patristice în teologie?Întotdeauna cuvântul Sfintilor Parinti întâlneste cuvântul Evangheliei. Pe cât de actual este cuvântul Evangheliei, tot pe atât este si cel al Sfintilor Parinti. Ei ne ofera întotdeauna, ceea ce spunea si teologul român, acel spatiu al luminii. Au trait într-o anumita epoca, au scris în acea epoca si au raspuns problemelor epocii respective. Au raspuns cu un anumit duh. Acest duh al Parintilor este mereu actual, si pe acesta trebuie sa îl descoperim în fiecare epoca. Aplicarea cuvântului si duhului Parintilor se face întotdeauna de catre sfintii fiecarui veac. Parintii sunt interpretati corect, sunt actualizati si devin contemporani în lume, din generatie în generatie, numai prin intermediul sfinteniei. Parintele Dumitru Staniloae, dupa cum ne spunea patrologul Stelianos Papadopoulos, se adânceste în teologia si în hristologia Sfântului Chiril al Alexandriei, si din aceasta profunzime raspunde întrebarilor contemporanilor, la fel cum si Sfântul Chiril se adâncea în învatatura si îl întelegea mai bine pe Sfântul Atanasie, si vorbea mai mult despre Sfântul Atanasie ca sa raspunda la întrebarile epocii sale. Tot asa si Sfântul Maxim Marturisitorul se adâncea în teologia Sfântului Dionisie Areopagitul, a Sfântului Chiril al Alexandriei, a Sfântului Atanasie cel Mare. De ce? Ca sa raspunda epocii sale. Şi aceasta nu este o lucrare a mintii, ci era o lucrare sinergica a harului, care a luminat mintea Sfântului Maxim ca sa înteleaga taina prin care va raspunde ulterior epocii sale. Considerati ca este necesara reevaluarea sau valorificarea unei anumite teme teologice în contextul lumii contemporane?Acest lucru este întotdeauna o problematica a lumii. Ea va stabili. Biserica întotdeauna traieste în lume, este lumea si raspunde la nelamuririle lumii. Dar cum raspunde? Nu în mod gnoseologic, ci soteriologic. Când este o întrebare despre mântuire, atunci Biserica raspunde, si Dumnezeu prin fiii Sai, adica prin sfinti, ofera aceste raspunsuri, iar istoria înainteaza spre cele viitoare. De aceea, nu trebuie sa ne îngrijoram pentru ceva ce, poate, nu a fost atins înca. Când aceasta întrebare îi preocupa pe oamenii Bisericii si, în definitiv, pe credinciosi, atunci Biserica va da raspuns. Parintele Staniloae acest lucru l-a facut. Nu a provocat o dezbatere teoretica, ci auzea întrebari din întreaga lume, în primul rând pe cele ale poporului român, ale intelectualitatii românesti, ale filozofilor români, si apoi selecta si de pe planul european sau mondial altele. Îmi amintesc acum cuvintele Preasfintitului Episcop Meletie de Nicopole, care, scriind despre parintele sau duhovnicesc Ioil, spunea urmatoarele: „Dumnezeu nu are nevoie de sfinti. El stie când îi va face, sau mai curând când va da harul prin care va fi recunoscut un sfânt". De aceea, nu trebuie sa fim nici grabiti si nici nerabdatori. Dumnezeu le va descoperi pe toate, iar în cursul istoriei Bisericii acest lucru este foarte bine înteles. Când a fost nevoie sa fie canonizati sfinti, Dumnezeu a dat harul sau pentru a fi recunoscuti acestia de lume. (Interviu publicat în Ziarul Lumina din 1 noiembrie 2013 - traducere din limba greaca - Daniel Catoi, doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 810

Id: 35602

Data: Nov 16, 2013

Imagine: