„Sfântul Dimitrie a fost un vajnic luptător cu păcatul. El a trăit în veacul al patrulea, a fost fiul dregătorului Tesalonicului, om educat şi crescut în taină creştin. A luptat cu păcatul până la sânge şi a ieşit biruitor.”, a subliniat Mitropolitul Clujului la hramul bisericii din cartierul clujean Gheorghieni care îl are ca ocrotitor pe Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Anul acesta, parohia a aniversat 50 de ani de ani de slujire neîntreruptă.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei, dirijat de prof. Brândușa Morari.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat preotului paroh Ioan Goje Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, iar pe preotul coslujitor Cătălin Pălimaru l-a hirotesit iconom stavrofor.
Piatra de temelie pentru actualul lăcaş de cult a fost sfinţită de Mitropolitul Andrei, în anul 2011 (pe locul unei capele edificate în 1971). Sfinţirea bisericii a avut loc în data de 26 octombrie 2016, în ziua hramului.
Foto credit: Radio Renaşterea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 259
Id: 75166
Data: Oct 27, 2021
Imagine:
„Cum a devenit oare un smerit păstor din satul Basarabi model pentru teologi și păstorii de suflete din mai multe veacuri?”, s-a întrebat PS Timotei Prahoveanul la slujba de priveghere de marți seară, meditând la simplitatea vieții Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul .....
Data: Oct 27, 2021
De Ziua Austriei (26 Octombrie), prezentăm principalele date despre prezența ortodocșilor români în această țară.
Biserica Ortodoxă Română este reprezentată în Austria printr-un vicariat. Parohiile sunt, din punct de vedere al dreptului civil austriac, filiale ale .....
Data: Oct 27, 2021
A VI-a ediție a Simpozionului Național „Furnizorii de servicii sociale din Biserica Ortodoxă Română și rolul acestora în îngrijirea pe termen lung” a avut loc online, luni, 23 octombrie.
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași organizează în zilele următoare două conferințe dedicate părintelui profesor Dumitru Stăniloae, marele teolog român propus pentru canonizare.
Din .....
Data: Oct 27, 2021
Preasfinţitul Părinte Ignatie a slujit marţi la hramul Mănăstirii „Dimitrie Cantemir” din Protopopiatul Huși, unde a vorbit despre trăirile .....
Data: Oct 27, 2021
Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei și-a prezentat joi, la München, cartea „Spovedanie și comuniune” în traducere germană. Prezentarea a avut loc în .....
Data: Oct 27, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).