Nascatoarea Luminii vesnice a fost cinstita la Manastirea Techirghiol

Manastirea Techirghiol, din judetul Constanta, si-a serbat pe 15 august, la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul. Cu acest prilej, Patriarhul Romaniei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat slujba de sfintire a paraclisului cu hramurile Sfantul Pantelimon si Sfantul Prooroc Moise, de la demisolul bisericii mari care se construieste in incinta manastirii. La Sfanta Liturghie, oficiata in continuare, au participat sute de credinciosi, care au infruntat caldura puternica a zilei de sambata pentru a o cinsti pe Maica Vietii.Evlavia credinciosilor pentru Maica Domnului s-a vazut si anul acesta la Manastirea Techirghiol, unde sute de pelerini din toata tara au participat la Sfanta Liturghie din ziua de 15 august, cand Biserica noastra praznuieste Adormirea Maicii Domnului, hramul acestei manastiri. Toti au venit sa se roage alaturi de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, care, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit slujba Sfintei Liturghii pe o scena special amenajata in curtea manastirii, si pentru a-i multumi Maicii Sfinte pentru ajutorul necontenit. Parintele Patriarh a vorbit credinciosilor in cuvantul de invatatura de dupa Sfanta Evanghelie despre faptul ca cea care ne este folositoare si pazitoare prea tare vietii este si rugatoare pentru noi atunci cand trecem din viata aceasta la viata vesnica, pentru a dobandi mantuirea. Preafericirea Sa a subliniat ca aceasta sarbatoare de la jumatatea lunii august descopera taina Bisericii, care ne trece si pe noi, ca o mama duhovniceasca, de la viata trecatoare, pamanteasca, la viata vesnica, cereasca. Maica Domnului este cea dintai care se muta de la viata trecatoare la cea netrecatoare, langa Fiul ei, Iisus Hristos cel rastignit, mort si inviat din morti si inaltat la ceruri intru slava.Dupa cum a spus Preafericitul Parinte Patriarh, Biserica noastra Ortodoxa nu desparte niciodata cantarile adresate Fiului ei de evlavia, de cinstirea adresata mamei Sale. Vedem ca Biserica, dupa ce cinsteste Sfanta Treime, zicand Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh , si canta o cantare adresata Sfintei Treimi, indata adauga zicand si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin , si adauga o cantare inchinata Maicii Domnului. De ce? Pentru ca Maica Domnului este fiinta umana cea mai aproape de Sfanta Treime, pentru ca Unul din Sfanta Treime, Dumnezeu Fiul cel vesnic, cel nevazut, necuprins, S-a facut vazut, atins, cuprins, nascandu-Se ca om din Fecioara Maria, prin lucrarea Duhului Sfant. Maica Domnului este si icoana Bisericii care se inchina Preasfintei Treimi si arata lumii pe Hristos, pe Dumnezeu Cuvantul. Maica Domnului nu are predica paralela si o lucrare paralela cu cea a lui Hristos, ci ea ne indeamna sa facem tot ceea ce ne spune Mantuitorul, ea este icoana Bisericii rugatoare in fata Preasfintei Treimi si este icoana Bisericii purtatoare de Hristos. Dupa cum ea a nascut pe Fiul lui Dumnezeu facut om in lume si L-a purtat pe brate, asa, si noi trebuie sa nastem in sufletul nostru pe Hristos prin virtuti.Tot sambata, Intaistatatorul Bisericii noastre a explicat de ce se face praznuirea Adormirii Maicii Domnului la data de 15 august: Sarbatoarea a fost randuita in ultima luna a anului bisericesc, in august - anul bisericesc incepand la 1 septembrie -, ca sa ne arate noua intelesul duhovnicesc adanc al sfarsitului lumii. La a doua venire a Mantuitorului Iisus Hristos, El, Hristos Domnul, va veni cu slava si putere multa. De aceea, in ziua a sasea a lunii august a fost randuita sarbatoarea Schimbarii la Fata a Mantuitorului Iisus Hristos, ca sa ne arate slava celei de a doua veniri, care este slava Invierii Sale, dar si slava imparatiei cerurilor, in care vor intra cei ce in lumea aceasta au cautat slava Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh, mantuirea sufletului si viata vesnica. Sarbatoarea Schimbarii la Fata a fost randuita in ziua a sasea a lunii august, caci in ziua a sasea a fost creat omul si asa trebuia sa straluceasca fata lui Adam, daca nu ar fi pacatuit, cum straluceste fata lui Hristos in momentul Schimbarii la Fata in Muntele Taborului. Din 6 august, daca numaram, pana in 15 august avem noua zile, care simbolizeaza cele noua cete ingeresti. Şi, apoi, Maica Domnului este praznuita prin sarbatoarea Adormirii sau Mutarii sale la viata vesnica, intrucat este mai presus decat cetele ingeresti. In 29 august avem sarbatoarea Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul, care este dascalul pocaintei, si prin aceasta avem un triptic de sarbatori care formeaza icoana Judecatii de apoi, Deisis: Mantuitorul plin de slava si putere, ca judecator al viilor si al mortilor, in mijloc, in dreapta Sa, Maica Domnului, care mijloceste, cu rugaciunile sale, si, in stanga Sa, Sfantul Ioan Botezatorul, dascalul pocaintei, care mijloceste pentru acei oameni care s-au pocait pentru pacate, dar nu au mai avut timpul sa faca si fapte bune. Dupa cum a spus Parintele Patriarh, Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor crestinilor. In mod deosebit, Maica Domnului este rugatoare pentru mame, pentru copii. Ea se roaga pentru fiecare mama care da nastere copiilor si pentru fiecare copil care se naste, pentru ca un copil nascut in lumea aceasta si, apoi, crescut in credinta va trai vesnic in imparatia cerurilor. De asemenea, Maica Domnului este rugatoare pentru monahi si monahii si ocrotitoare a clerului, deoarece Fiul sau este Arhiereul vesnic.La finalul Sfintei Liturghii, dupa ce mai bine de jumatate dintre credinciosii prezenti s-au impartasit cu Trupul si Sangele Domnului, a avut loc un moment festiv, in cadrul caruia acei generosi care au sprijinit pana acum constructia bisericii mari a manastirii au primit diplome de onoare din partea Patriarhului, iar Preafericirea Sa a primit titlul de cetatean de onoare al orasului Techirghiol, din partea primarului Adrian Stan.Patriarhul Daniel a oferit diploma de onoare Sfantul Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei domnului Adrian Lemeni, secretar de stat pentru culte, pentru activitatea sa rodnica, folositoare Bisericii si societatii, dar si maicii proinstarete, stavrofora Semfora Gafton, domnului Adrian Stan, primarul orasului Techirghiol, doamnei Fotini Teodorescu, doamnei Elena Corniciuc, domnului Ion Ţonoiu, domnului Sorin Alpetrei, precum si familiei Mihaltan, Tiberiu si Ulker.Actuala stareta a manastirii, monahia Lucia Rosu, a oferit Patriarhului, din partea obstii de maici, o icoana reprezentand Adormirea Maicii Domnului. Paraclisul cu hramurile Sfantul Mare Mucenic Pantelimon si Sfantul Prooroc Moise de la demisolul bisericii mari al noii biserici care se construieste la Manastirea Techirghiol, stavropighie patriarhala, a fost sfintit sambata, inainte de Sfanta Liturghie, de Patriarhul Daniel. La finalul slujbei de sfintire, Preafericirea Sa a mentionat ca spatiul sfintit este destinat savarsirii Sfintei Liturghii si a celorlalte slujbe pana la finalizarea lucrarilor de construire si pictare a noii bisericii de la Manastirea Techirghiol. Lucrarile la lacasul de cult al manastirii dobrogene continua, atunci cand vor fi finalizate urmand sa se faca tarnosirea bisericii cu Sfantul si Marele Mir. Ridicarea bisericii mari a manastirii dobrogene a inceput la initiativa maicii proinstarete Semfora, piatra de temelie fiind pusa in anul 2003.Sursa: ziarullumina.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 809

Id: 2275

Data: Aug 17, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).